UPDATE ora 16.10: Fostul campion mondial la box profesionist, Lucian Bute, a transmis un mesaj pe Facebook: „Nașul meu drag, ai plecat prea devreme dintre noi, nu pot să cred că este adevărat, Dumnezeu să te ierte, ai fost un om minunat și ai ajutat pe toată lumea, nu cunosc o persoană să vorbească ceva rău de ține, Dumnezeu să te odihnească în pace”.

Lucian Bute şi-a apărat cu succes de nouă ori titlul mondial IBF la supermijlocie în perioada 2007-2012. El și-a anunțat încheierea carierei în martie 2019, la 39 de ani. Utimul lui meci a fost în februarie 2017, la Quebec City, când a fost învins prin KO de Eleider Alvarez.

UPDATE ora 15.15: Poliția Prahova a anunțat că „în timp ce se afla pe terenul sportiv, din motive medicale”, lui Emanoil Savin „i s-ar fi făcut rău, căzând la nivelul solului și intrând în stare de inconștiență”. 

„Bărbatului i s-au efectuat manevre de resuscitare, fiind ulterior transportat la o unitate medicală, unde a fost declarat decesul acestuia”, a adăugat IPJ Prahova.

***

Știrea inițială: Anunțul a fost făcut de Virgiliu Nanu, președinte PSD Prahova și viitor președinte al CJ Prahova.

„Cu profundă durere, ne luăm rămas bun de la domnul Emanoil Savin, un om de o valoare inestimabilă pentru comunitatea noastră. Domnul Savin nu a fost doar un primar ales, ci și un prieten drag, un lider dedicat și un model de urmat pentru toți cei care l-au cunoscut”, a transmis Nanu pe Facebook.

„Familiei îndurerate, vă transmit cele mai sincere condoleanțe. În aceste clipe de mare durere, gândurile mele sunt alături de voi, sperând să găsiți alinare și putere. Pierderea sa lasă un gol imens în sufletele noastre și în istoria acestui oraș pe care l-a slujit cu atâta devotament și iubire”, a adăugat președintele PSD Prahova, care pe 9 iunie a fost votat șef al Consiliului Județean Prahova, învingându-l pe liberalul Iulian Dumitrescu.

Emanoil Savin a murit chiar în ziua în care aniversa 40 de ani de căsnicie.

Emanoil Savin, găsit inconștient pe terenul de fotbal

Surse medicale au precizat pentru Libertatea că Emanoil Savin a fost găsit inconștient pe terenul de fotbal din Bușteni, fără să poată menționa dacă acesta juca fotbal sau era spectator.

„A venit un apel la 112 la ora 11.23, în Bușteni, pentru un bărbat de 65 de ani, inconștient. La locul intervenției s-a deplasat un echipaj SAJ Sinaia cu medic, care a ajuns în aproximativ 6-7 minute. L-au găsit în stop cardiorespirator, au început manevrele de resuscitare și au decis să îl transporte la Spitalul Sinaia, unde în jurul orei 12.45 a fost declarat decesul”, au spus sursele citate pentru Libertatea.

Emanoil Savin urma să revină în toamnă la conducerea Primăriei Bușteni, după a fost reales primar la alegerile din 9 iunie. Savin a mai fost primar în Bușteni din 2004 până în 2016.

Finanțator la Apulum Alba Iulia și naș de cununie al lui Lucian Bute

Emanoil Savin a fost finanţator al echipei de fotbal Apulum Alba Iulia în perioada 2003 – 2005, a scris GSP. Atunci, ardelenii au înregistrat cele mai bune rezultate din istoria de 100 de ani a clubului. Savin a mai fost președinte de onoare la Astra Ploiești acum aproape 15 ani, când echipa nu se mutase la Giurgiu.

În 2013, Emanoil Savin a fost și naşul de cununie al fostului campion mondial la box, Lucian Bute. „O să fie un plic gros, plin, de campion. Greu cât o centură de diamante”, spunea Savin pentru Libertatea.

În 2011, cu doi ani înaintea cununiei lui Bute, Savin afirma: „În calitatea mea de naş, i-am promis că îi voi organiza una dintre cele mai frumoase nunţi. Merită din plin pentru cât a muncit el”.

Lucian Bute a devenit campion mondial IBF la categoria supermijlocie în octombrie 2007, după ce l-a învins pe columbianul Alejandro Berrio.

 
 

Urmărește-ne pe Google News