În Ajun de Moș Nicolae, casa familiei din comuna Vutcani, județul Vaslui a fost cuprinsă de flăcări. Când a văzut focul care se extindea cu repeziciune, Emanuel, băiețel de doar șase ani, și-a dat seama că este în pericol. A avut prezență de spirit și și-a salvat surorile. E vorba despre o fetiță de doar trei luni și sora ei mai mare de un an și șase luni.
„Am văzut că iese fum din casă și am fugit repede. Am crezut că ard copiii în casă, dar ăsta mic, când a văzut fumul, a și țâșnit-o. A luat-o pe cea micuță în brațe și pe cealaltă de mânuță, a deschis ușa cu piciorul și a ieșit în stradă. I-a găsit o vecină și i-a luat la ea. Când am deschis ușa, m-au cuprins flacările. Apoi am auzit că cei mici au ieșit singuri afară și nu sunt înăuntru”, a povestit Vasile Bojian, bunicul copilașilor pentru vremeanoua.ro.
Familia lui Emanuel, copilul din Vaslui care și-a salvat surorile din flăcări, ajutată de oameni inimoși
Loviți de necaz, bieții oameni spun că au rămas doar cu hainele de pe ei.
„Nu e deloc ușor să-ți ardă toatã munca de 30 ani, să se facã praf și pulbere, să nu rămâi cu nimic, doar numai cu ce ai pe tine”, a mărturisit bărbatul.
Cei trei au o poveste tristă pentru că provin dintr-o familie săracă. Părinții lucrează departe de casã. Mama a plecat de lângã micuți, la douã săptămâni după ce a dat naștere celei mici.
„Două săptămâni i-a dat piept, apoi a plecat în Brașov. A zis că se duce să muncească, să facă bani, să își ia și ei casă. Acum, de vreo două luni sunt în Spania, la cules de mandarine. Ne-au mai trimis bani, dar nu cine știe: o dată 20 euro, altă datã 40 euro, cât pot și ei…”, a mărturisit bunica celor trei copii.
Bunicul spune că muncește cu ziua prin sat, în timp ce soția sa are o pensie pe caz de boală de doar 200 de lei. Într-o lună drămuiesc 500 de lei, însă banii nu ajung niciodată ca să aibă grijă de nepoți.
În ajutorul familiei, a sărit o rudă, care le-a pus la dispozitie o casă.
„M-am transpus în situația lor. M-am gândit, dacă îmi lua mie foc casa? Cum să las un om pe drumuri? Nu poți să lași copiii afară, pe ger”, a spus Valentin Prună, un nepot al oamenilor rămași fără un acoperiș deasupra capului.
Familia a primit din partea Primăriei alimente, lemne de foc și haine. În plus, latifundiarul Gigi Becali și mai mulți oameni inimoși au spus că vor oferi copiilor o casă nouă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro