UPDATE 15.10: Ministrul Sănătății a declarat, pentru Libertatea, că a fost să dea declarații la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în dosarul în care este cercetat medicul Mihai Lucan. Florian Bodog a precizat că a aflat despre faptul că a fost chemat să se prezinte la DIICOT abia după ce a sunat acasă, la Oradea, să întrebe dacă a primit o citație. După ce a primit confirmare că are o citație la DIICOT, în calitate de martor în dosarul lui Mihai Lucan, a luat legătura cu procurorii și a mers la audieri, în aceeași zi.
Ministrul Florian Bodog a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a dat declarații complete, în calitate de martor, în dosarul medicului Mihai Lucan, precizând că nu poate da alte informații despre discuția cu anchetatorii, pentru că ancheta este în curs și are ”datoria și responsabilitatea unui comportament discret, prudent și rezervat”.
”În calitate de ministru al Sănătății, am colaborat instituțional cu magistrații DIICOT încă din faza cercetării deschise împotriva prof. Mihai Lucan. În cursul zilei de ieri, am dat declarații complete, în calitate de martor, în acest dosar. Ca de fiecare dată, am răspuns favorabil demersurilor justiției și voi continua să fac același lucru ori de câte ori sunt solicitat, ca ministru dar și ca cetățean. Deoarece există o ancheta în curs am datoria și responsabilitatea unui comportament discret, prudent și rezervat. Voi sprijini pe căi instituționale, în măsura competențelor de care dispun, aflarea adevărului în acest caz, ca și în celelalte dosare din Sănătate”, a scris Bodog pe Facebook.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, au fost citaţi joi la sediul DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan, însă nu s-au prezentat până joi după-amiază, deoarece citaţiile nu au ajuns la timp. Numele celor doi au fost invocate de Emanuel Ungureanu în dosarul în care este anchetat medicul Mihai Lucan.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a scris vineri pe Facebook că ministrul Sănătății a fost audiat joi noapte de procurorii DIICOT.
“Sunt uluit!
Am primit acum o veste care imi zdruncină foarte serios încrederea în seriozitatea structurii centrale DIICOT.
Din informațiile pe care le-am primit de la un medic care locuiește lângă sediul DIICOT din București acesta mi-a mărturisit că l-a văzut ieri noapte pe Ministrul Sănătății Florian Dorel Bodog ieșind din clădirea acestei instituții.
Bodog s-a întâlnit cu Lucan de mai multe ori în timpul controlului DIICOT și acum este audiat “noaptea ca hotii”.
De ce este audiat Bodog ministrul cu comportament de infractor noaptea?
Ce are de ascuns DIICOT sau procurorul de caz?
Unii cetățeni sunt de rangul 1 și alții de rangul 2?
Domnul Boc va avea parte de același privilegiu?
Primarul Clujului i-a acordat împreună cu consilierii locali fideli facilități uzinei de făcut bani a familiei Lucan, Lukmed prin două hotărâri de Consiliu Local date la lumina zilei.
Unele persoane cu functii publice fac favoruri ziua pentru infractori și DIICOT îi audiază noaptea?
Cum este posibil așa ceva?”, a scris Emanuel Ungureanu, pe Facebook.
Numele lui Florian Bodog a fost invocat miercuri de Emanuel Ungureanu, care a spus că ministrul Sănătății a susținut activitatea profesorului Mihai Lucan. Deputatul le-a spus procurorilor DIICOT despre un control care ar fi fost „îmblânzit” prin intermediul ministrului Sănătății. Florian Bodog a spus, referitor la aceste acuzații, că afirmațiile sunt „absolut nereale” și că toate controalele Ministerului Sănătății la Institutul de transplant renal de la Cluj au fost realizate în colaborare cu DIICOT