Deputatul USR Emanuel Ungureanu l-a criticat pe Alexandru Arșinel, după ce actorul i-a luat apărarea medicului Mihai Lucan.

„Arşinel are un tupeu absolut incredibil! După ce a primit în mod preferenţial un rinichi cadou de la mafiotul de Lucan, la fel de lacomul de bani Alexandru Arşinel are obrăznicia fără margini să îi batjocorească pe bolnavii călcaţi în picioare şi jecmăniţi de acest Mengele al medicinii româneşti. Într-o declaraţie publică de astăzi, Arşinel îi ia apărarea celui care l-a favorizat în detrimentul altor bolnavi mai săraci care nu aveau statut de VIP. În opinia escrocului de Lucan actorul de comedie ar fi avut o importanţă socială mai mare ca alţi suferinzi”, a scris Emanuel Ungureanu, într-un mesaj pe Facebook.

Parlamentarul a reamintit despre scrisoarea făcută publică în urmă cu patru ani. Atunci îi reproșa lui Alexandru Arșinel că a avut parte de tratament preferențial, în timp ce mulți copii erau puși pe listele de așteptare pentru transplantul de rinichi.

„Eu cred că dacă aveaţi 70 de ani şi nu eraţi un VIP, nu aţi fi primit acel rinichi. Cineva mai tânăr care aştepta de mulţi ani un rinichi şi care ar fi avut o compatibilitate bună cu donatorul ar fi primit această şansă. Domnule Arşinel sunteţi una dintre multele vedete operate de Lucan pentru ca acesta să apară din nou pe prima pagină a ziarelor. Pentru mine şi pentru foarte mulţi alţii, VIP-uri sunt Viorel Bora, de 15 ani, din Beclean care a efectuat un transplant la Institutul din Cluj, dar acesta nu a funcţionat nici un minut. Gabi Miciu, din Bistriţa, face dializă de 10 ani şi medicii clujeni nu au reuşit să îi transplanteze un organ funcţional. Ei şi mulţi alţii ca ei au fost folosiţi de doctorul Lucan pentru a-şi crea în mass-media imaginea unui salvator. După ce cazurile lor au fost mediatizate cu succes, dar transplantele lor nu au funcţionat, profesorul Lucan a promis fiecăruia că primul rinichi provenit de la un donator în moarte cerebrală va ajunge la ei. Mulţi rinichi s-au transplantat de atunci, dar lumina reflectoarelor stingându-se s-a stins cu ea şi şansa lor la viaţă.”, spunea Ungureanu (foto)  la vremea aceea, conform Mediafax.ro.

Și acum Emanuel Ungureanu a avut o reacție dură.

„Domnule Arşinel, vă transmit din nou, ce v-am spus şi acum 4 ani, să vă fie ruşine!”, a scris parlamentarul pe Facebook.

Deputatul Emanuel Ungureanu a înființat în 2007 Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru”. Organizația strânge fonduri pentru îngrijirea a peste 100 de copii şi tineri cu insuficienţă renală cronică, dependenţi de hemodializă, dializă peritoneală sau transplant renal din toată ţara.

Timp de 14 ani, Emanuel Ungureanu a făcut mai multe plângeri penale împotriva medicului Mihai Lucan, şeful Clinicii de Transplant Renal de la Cluj, notează digi24.ro.

În 2013, Alexandru Arșinel a fost supus unei operații de transplant de rinichi de către medicul Mihai Lucan. Actorul a spus că nu crede acuzațiile de tentativă de omor lansate la adresa urologului.

„Nu pot să cred că sunt adevărate aceste acuzaţii de tentativă de omor. Să acuzi un om că încearcă să-şi saboteze un coleg prin tentativă de omor este ceva oribil. Se pot întâmpla accidente, dar să le pui sub imperiul unei rele voinţe, nu se poate aşa ceva. Nu pot să cred că un om care s-a luptat o viaţă întreagă să salveze oameni poate face un astfel de gest. În ceea ce priveşte banii găsiţi la domnul doctor, nu comentez”, a declarat actorul Alexandru Arşinel.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală „in rem” pentru tentativă de omor calificat cu premeditare, după ce medicul Mihai Lucan ar fi încercat să secţioneze intenţionat artera unui pacient, pentru a-i face rău unui coleg, au declarat surse judiciare.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informaţii potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUR (The International Conference of Undergraduate Research/Conferința internațională de cercetare universitară). Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota.

În seara în care medicul Mihai Lucan a fost reţinut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conţinea date despre persoane din sistemul judiciar. Din cercetări ar fi reieşit că doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul lui. Joi seara, după ce procurorii au emis ordonanţa de reţinere pe numele medicului Mihai Lucan, au efectuat percheziţia corporală, asupra doctorului fiind găsit un jurnal şi suma de 5.000 euro.

Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar, alături de fiul său.

Iată și scrisoarea unui actual deputat către Alexandru Arșinel. „Profesorul Lucan a decis că viața dumneavoastră este mai prețioasă decât a altora”…

În anul 2009, artistul Victor Socaciu a primit.. nu unul, ci doi rinichi, la spitalul condus de Mihai Lucan.

Vezi care este averea lui Mihai Lucan, medicul cercetat pentru delapidarea Institutului de Urologie din Cluj, depășește 2.000.000 de euro.


Citește și VIDEO/Valentina, ”mama” copiilor chinuiți : povestea băiețelului crescut în coteț și a adolescentei care se juca cu păpușile


 

Urmărește-ne pe Google News