Ce e în mintea moldoveanului de dincolo de Prut, nimeni nu înţelege. Probabil că nici el atâta vreme cât la intervale de câteva zile omul vrea să emigreze ilegal. Drept urmare, profitând şi de vremea frumoasă, Valeriu s-a aruncat iar în apele Prutului şi nu s-a oprit până când nu a simţit sub tălpi pământ românesc. Numai că, spre nenorocul lui, ambiţiosul fugar care, de-acum, e un soi vedetă, a fost pescuit iar de poliţiştii de frontieră ieşeni, chiar la mal, când credea că totul e rezolvat. De astă dată, Valeriu a încercat să-i fenteze pe oamenii legii în miez de nopate, la adăpostul întunericului, dar planul a eşuat ca şi întâia oară.
Între România şi Republica Moldova există un acord de predare a acestor fugari condiţii în care moldoveanul va fi trimis în ţara lui, pentru terminarea anchetei. Cum, e limpede, că ambiţia îl caracterizează, este posibil ca, în curând, grănicerii români să-l aibă din nou musafir pe fugarul înotător, îndrăgostit iremediabil de Europa Occidentală unde speră să ajungă, totuşi, într-o bună zi.
 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News