Primarul Emil Boc a participat, duminică, la un cros organizat în cadrul Maratonului Internaţional de la Cluj-Napoca, el purtând pantaloni scurţi, tricou şi pantofi de sport şi alergând alături de mai mulţi angajaţi ai Primăriei. Boc a alergat pe o distanţă de şase kilometri, pornind de la Cluj Arena şi parcurgând mai multe străzi din zona stadionului, şi a trecut linia de sosire înregistrând un timp de 34 de minute şi 30 de secunde, scrie Mediafax.
„Mă bucur să văd tineri şi oameni în vârstă care aleargă, este cea mai ieftină şi eficientă investiţie în sănătate şi o recomand tuturor. A fost cald, dar am parcurs fără probleme cei şase kilometri. Nu m-am antrenat înainte şi am simţit la un moment dat o durere în picioare, dar până la urmă am trecut linia de sosire. Îi încurajez pe toţi să facă sport”, a spus Boc.
Alergătorii care au luat startul, duminică, la cea de-a treia ediţie a Maratonului Internaţional Cluj-Napoca au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor de la Boston, iar unii au purtat panglici negre de doliu în piept. La Maratonul Internaţional de la Cluj-Napoca participă 2.500 de persoane din 16 ţări.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro