„Mesajul premierului și al meu, de aici de la Cluj, este simplu: dragi festivalieri de toate vârstele, vă rugăm să vă vaccinați. Vaccinarea reprezintă pașaportul direct de intrare la festival și în aceste condiții sunt șanse foarte, foarte mari ca în august-septembrie să reluăm festivalurile la Cluj și în România. Totul depinde evident de rata de vaccinare”, a declarat Emil Boc, sâmbătă, la Digi24.

De la începutul campaniei de vaccinare, în judeţul Cluj s-au vaccinat peste 200.000 de persoane, ceea ce a dus, potrivit primarului Boc, la o scădere semnificativă a ratei de incidenţă din judeţ, de la 8,1 la 5,76.

„Eu sunt foarte optimist, pentru că în 2021 suntem într-un scenariu mult mai favorabil decât în 2020. În acest an, iată că avem soluții non-invazive de testare rapidă. Ar fi greșit să spunem că doar cei care au trecut prin boală sau au făcut vaccinul poate au dreptul să meargă la un eveniment sau restaurant, hotel. Noi propuneam, în ceea ce privește UNTOLD și Neversea, testare rapidă în fiecare zi a festivalului. Avem resursele necesare de verificare”, a declarat Eduard Chereji, director de comunicare al marilor festivaluri de muzică Untold și Neversea.

Organizatorii susțin că sunt pregătiți să convingă autoritățile să permită în acest an organizarea festivalurilor cu public.

De asemenea, Ministerul Culturii a propus un set de măsuri pentru organizarea marilor evenimente culturale în timpul pandemiei. Festivalurile ar putea fi organizate începând cu data de 1 iunie.

Vor exista două scenarii în care se vor desfășura evenimentele, iar scenariile vor fi alese de către organizatorii evenimentelor. Festivalurile mult așteptate, precum Untold sau Electric Castle, vor intra în scenariul 1 din setul de măsuri propuse de Ministerul Culturii.

Urmărește-ne pe Google News