„Voi milita întotdeauna pentru desființarea pensiilor speciale, pentru că eu am apreciat și apreciez că, în fața legii, toți trebuie să fie egali și asta înseamnă să ai un salariu decent pentru a avea o pensie decentă. Nu sunt de acord cu pensii speciale pentru a crea categorii de privilegiați. Din această perspectivă și pentru administrațiile publice locale este de preferat și de dorit să ai salarii decente pentru a avea pensii decente”, a spus Emil Boc, vineri, înainte de Liga Aleșilor Locali ai PNL.
Emil Boc nu vrea să fie din nou premier
Întrebat ce înseamnă salarii decente, el a afirmat că la această chestiune pot răspunde cei din Guvern.
Emil Boc a subliniat că, din punctul său de vedere, pensiile speciale nu au ce căuta în România pentru nimeni, însă a admis că, eventual, cei din justiție ar putea beneficia de acestea având în vedere regimul consacrat în toată lumea.
El a susținut, pe de altă parte, că nu-și dorește să fie propunerea liberalilor de premier. „Nici poveste. Pe mine personal, nu, niciodată”, a completat Boc.