„Am văzut foarte mult entuziasm în ultimele două zile în legătură cu acțiunea USR de transcriere a tezei de doctorat a lui dr. Bode, dar și declarațiile făcute de oameni politici care spuneau că vor să îmi pună ulterior la dispoziție „manuscrisul” pentru a-l verifica”, și-a început Șercan postarea.
Ea a adăugat că un jurnalist trebuie să-și culeagă informațiile de la orice sursă, dar a precizat că a decis să nu accepte să verifice teza lui Lucian Bode, transcrisă de membrii USR, explicând apoi decizia luată.
„Acțiunea de copiere a tezei lui dr. Bode de către mai mulți membri USR este o acțiune politică, cu care nu am nimic de-a face și cu care nu vrea să fiu asociată. Dacă aș accepta să analizez acel exemplar, hoardele de postaci politici ai PNL nu vor conteni să spună că lucrez la comanda USR”, a afirmat Șercan.
USR a anunțat „maraton de transcriere”
Afirmațiile Emiliei Șercan vin în contextul în care câțiva parlamentari USR și voluntari au demarat vineri, 7 octombrie, un „maraton al transcrierii tezei de doctorat a ministrului Bode”, care se află la Biblioteca Naţională din București însă doar în format digital, fotografiatul monitoarelor fiind interzis.
Iulian Bulai, deputat USR și președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, și Cristian Ghinea, fost ministru USR al proiectelor europene, au fost inițiatorii demersului, pentru ca teza ministrului de interne Lucian Bode „să poată fi supusă verificărilor antiplagiat”, a transmis partidul condus de Cătălin Drulă.
Demersul USR a venit în contextul în care Lucian Bode a spus că lucrarea lui de doctorat poate fi consultată la Biblioteca Centrală Universitară «Lucian Blaga» din Cluj şi la Biblioteca Națională a României şi a adăugat că îi va da în judecată pe cei care vor mai spune că şi-a secretizat teza și „şi-au bătut joc” de munca lui.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ivryernest • 09.10.2022, 13:33
Aceasta se numește RIGOARE ȘTIINȚIFICĂ. O felicit pe jurnalista Emilia Șercan, fiindcă nu se asociază nici unui partid politic în demersurile ei. Toată cinstea !