„În momentul în care dosarul va fi public și voi putea vorbi despre acest caz veți putea afla și înțelege dimensiunile diabolice ale acestei povești, din care până acum se știe doar despre mesaje”, a scris jurnalista Emilia Șercan, pe Facebook.

Rectorul și prorectorul de la Academia de Poliție au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, au decis procurorii DNA.

Redăm integral mesajul postat de Emilia Șercan pe Facebook după anunțul făcut de DNA. 

Adrian Iacob, rectorul Academiei de Poliție, și Mihail Marcoci, prorectorul Academiei de Poliție, au fost puși sub controj judiciar în această seară de Direcția Națională Anticorupție în dosarul în care am fost amenințată cu moartea pentru instigare la șantaj.

Una dintre interdicțiile controlului judiciar, impusă expres de procurorii DNA, este aceea de a nu mai ocupa funcțiile de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție. Prevederea exactă este formulată așa:

– „să nu exercite funcția de rector, respectiv prorector și să nu își mai desfășoare activitatea în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din București”.

În comunicatul DNA care a fost emis în urmă cu puțin timp se mai spune așa:

„Concret, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, relația personală care se dezvoltase între ei și recunoștința acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar, să transmită mesaje de amenințare persoanei vătămate pentru a o determina să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe Iacob Adrian.

Solicitările au fost transmise în cadrul mai multor discuții pe care Bărbulescu Gheorghe Adrian le-a purtat atât separat cu cei doi, cât și împreună, în sediul Academiei de Poliție.

………

De asemenea, există bănuiala rezonabilă că Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au comunicat lui Bărbulescu Gheorghe Adrian conținutul mesajelor de amenințare care urmau să fie transmise persoanei vătămate și i-au dat asigurări prin promisiunea că îl vor proteja pentru a nu fi tras la răspundere penală”.

Comunicatul integral al DNA poate fi citit aici: https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9450

În momentul în care dosarul va fi public și voi putea vorbi despre acest caz veți putea afla și înțelege dimensiunile diabolice ale acestei povești, din care până acum se știe doar despre mesaje.

Adrian Iacob și Petrică-Mihail Marcoci sunt suspectați că la începutul lunii aprilie 2019 l-au determinat de Adrian Gheorghe Bărbulescu să îi transmită amenințări cu moartea juralistei de investigații Emilia Șercan, după ce aceasta a publicat mai multe anchete legate de doctoratele plagiate din cadrul Academiei de Poliție. Procurorii îi mai suspectează pe rector și prorector că i-au promis lui Bărbulescu protecție pentru a nu fi tras la răspundere penală.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

Pe 17 aprilie, Emilia Șercan a sesizat Poliția după ce a primit un mesaj de amenințare cu moartea. Jurnalista a menționat că a primit amenințarea „în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție”.


DOCUMENT | Proiectul de ordonanță pentru ridesharing a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI