ComenteazăDaca nu-ti arata buletinul, nu ghicesti nici in ruptul capului ca sub hainele baietesti se ascunde de fapt o adolescenta. Are numai 17 ani, dar sustine ca stie foarte clar ce vrea sa faca in viata. Iar primul pas este sa-si schimbe sexul. „Asta e. Pielea de femeie nu mi se potriveste”, spune, cu o sinceritate dezarmanta, Emilia. Poarta numai pantaloni si tricouri largi, cat mai masculine si se incalta doar in adidasi. Nimic din mersul sau apasat nu tradeaza vreun strop de feminitate. S-a tuns numai baieteste, cu breton pe frunte. Singurul lucru care ar putea ridica un semn de intrebare e vocea: prea subtire pentru un „tanar”.
Fara buletin sau certificat de nastere, nimeni n-ar crede-o pe cuvant pe Emilia ca e fata. Si nici nu vrea sa mai fie. Imi spune ca a citit in „Libertatea” cateva articole despre persoane care si-au facut operatie de schimbare de sex sau sunt in plin tratament inainte de acest „pas” si ar vrea sa stea de vorba cu ele. Nu prea stie mare lucru despre tratament, operatie, comisiile pe la care trebuie sa treaca pentru a i se aproba inedita „doleanta”. Stie doar ca nu i se potriveste sexul cu care a inzestrat-o natura.
„Mi-am dat seama de vreo cativa ani ca nu prea am ce face in viata ca femeie. N-am purtat niciodata fuste sau bluzite. Cand eram mica plangeam cu spume daca mama voia sa ma imbrace cu altceva decat cu pantaloni. Ma inteleg mult mai bine cu baietii, simt ca gandesc ca ei. Doar o operatie de genul asta ma mai desparte de visul meu”, ne-a marturisit fata.
Emilia a ezitat sa vorbeasca cu familia sau cu amicii despre acest subiect. Nu prea are incredere ca o vor intelege. Prietenii s-au obisnuit cu firea ei baietoasa si nici nu le trece prin cap ca se viseaza barbat in adevaratul sens al cuvantului. S-a gandit sa stea de vorba cu medicul de familie, pentru niste sfaturi legate de tratamentul care ar trebui sa preceada operatia, dar ii e jena. Cu mama n-are o relatie prea fericita. „Nu e mama mea adevarata, m-a infiat cand aveam vreo doi ani. Eu zic ca sunt o persoana serioasa, fac si scoala, in timpul liber muncesc, dar mama zice ca sunt o panarama, ca vin tarziu acasa, ma acuza ca ma droghez, chiar daca eu nici nu stiu cum arata drogurile”, se plange Emilia. E eleva in clasa a XI-a la o scoala profesionala din provincie, iar in timpul liber vinde ziare si lucreaza pentru o fundatie. „Scoate” cam cinci milioane pe luna, bani din care, spune ea, da si in casa.
O intreb daca stie ca, inainte de o operatie de schimbare de sex, e nevoie de o serie de tratamente hormonale, care „ranesc” buzunarul de cateva milioane bune pe luna. „Pai, muncesc, si o sa fiu in stare sa platesc. Nu conteaza cat ma voi chinui, important e sa stiu ca imi voi trai viata ca barbat cu acte in regula. As vrea sa lucrez ca zugrav. Cine angajeaza o femeie la zugravit? In plus, visez sa plec sa lucrez in strainatate. Ca femeie, e riscant. Nu vreau sa ma trezesc inchisa prin bordeluri”, spune Emilia.
E atat de hotarata sa nu-si schimbe decizia, incat n-o deranjeaza nici ca, dupa operatia de schimbare de sex, nu va putea avea o viata sexuala ca a unui barbat „de la mama natura”. „Nu cred ca actul sexual conteaza prea mult in viata”, pune punctul pe i Emilia. Sau Emil, cum, probabil, se va numi peste cativa ani.