SUMAR

LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale în Franța

UPDATE ora 12.15: Ministerul de Interne francez a prezentat rezultatele finale ale alegerilor prezidentțiale. Astfel, Emmanuel Macron a câștigat turul doi cu 66.1% din voturi, în timp ce Marine Le Pen a obținut 33.9% dintre sufragii.

UPDATE ora 12.00: În ciuda înfrângerii de duminică, Marine Le Pen s-a declarat mulțumită de rezultat spunând că este o victorie a Frontului Națiuonal, iar mai târziu a sărbătorit acest lucru pe ringurl de dans.

Contracandidata lui Macron a fost filmată la petrecerea organizată de FN după rezultatele alegerilor, în timp ce dansa fericită pe melodia I Love Rock and Roll  a lui Joan Jett & the Blackhearts și YMCA cântată de Village People.

La cât de fericită dansează Le Pen, nu s-ar zice că a obținut doar o treime dintre voturile alegătorilor.

UPDATE 8 mai, ora 7.25: Emmanuel Macron, câştigătorul scrutinului prezidenţial din Franţa, le-a mulţumit „din inimă” susţinătorilor şi a salutat eforturile adversarei sale, Marine Le Pen, promiţând combaterea terorismului şi depăşirea clivajelor care afectează societatea franceză, potrivit cotidianului Le Figaro. Citește aici declarația completă. 

UPDATE 8 mai, ora 7.00: Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice En Marche! (În Mişcare!, social-liberală), a câştigat scrutinul prezidenţial din Franţa cu 66,06% din voturi, potrivit rezultatelor anunţate de Ministerul francez de Interne. Emmanuel Macron a obţinut 66,06% din voturi (fiind votat de 20,7 milioane de cetăţeni), în timp ce adversara sa, Marine Le Pen, candidatul formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, a fost la nivelul de 33,94% (10,6 milioane de alegători).

Acestea sunt rezultatele oficiale anunţate de Ministerul francez de Interne după numărarea a 99,99% din buletinele de vot.

UPDATE ora 23.50: Potrivit rezultatelor parțiale de până la această oră, prezentate de ministrul de Interne francez, Macron a obținut 61,7% din voturi, iar Le Pen a obținut 38.3% din voturi.

UPDATE ora 23.00: Președintele american Donald Trump l-a felicitat pe Emmanuel Macron pentru victorie.

„Îl felicit pe Emmanuel Macron pentru marea sa victorie de astăzi. Aștept cu nerbădare să lucrăm împreună”, a spus președintele SUA pe Twitter.

https://twitter.com/realDonaldTrump/status/861300169438113793

 

Și premierul britanic Theresa May i-a transmis un mesaj de felicitare noului președinte al Franței. „Prim-ministrul îl felicită cu căldură pe preşedintele ales Macron cu ocazia succesului său electoral. Franţa este unul din aliaţii noştri cei mai apropiaţi şi aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu noul preşedinte asupra unui spectru larg de priorităţi comune”, se arată în comunicatul de la Londra, preluat de AFP şi Reuters.

Și Germania îl felicită pe Macron. Purtătorul de cuvânt al canceralui Angela Merkel, Steffen Seibert, a reacţionat pe Twitter la sondajele de la ieşirea de la vot: „Felicitări. Victoria dumneavoastră este o victorie pentru o Europă puternică şi unită şi pentru prietenia franco-germană”, citează AFP.

Mesaje de felicitare au venit și din partea lui Klaus Iohannis și Sorin Grindeanu.

UPDATE ora 22.40: În primul discurs susținut după ce a fost ales președintele Franței, Emmanuel Macron dat asigurăi că Franța va fi în prima linie în lupta contra terorismului.

UPDATE ora 22.00: Marine Le Pen și-a recunoscut înfrângerea în fața lui Emmanuel Macron, pe care l-a sunat pentru a-l felicita pentru victoria în alegeri.

În primul mesaj pe care l-a transmis după ce a câștigat alegerile prezidențiale, Macron a spus, potrivit AFP, că pentru Franța „s-a deschis o nouă pagină”, care speră să fie „cea a speranței și încrederii regăsite”.

UPDATE ora 21.15: În curtea muzeului Luvru se sărbătorește deja, susținătorii lui Macron flutură steaguri și scandează. Căștigătorul alegerilor este așteptat să vină și el pentru a ține un discurs.

 

 

UPDATE ora 21.00: Emmanuel Macron a câștigat alegerile. Exit-pollurile îl dau câștigător pe Macron cu 65-66% dintre voturi, în timp ce Marine Le Pen a înținut în jur de 35% dintre voturi.

Exit-poll France 24: Macron – 65,099% din voturi /  Marine Le Pen a obţinut 34,9% din voturi.

Exit-poll Kantar Sofres-Onepoint:  Macron – 65,5% / Le Pen 34,5%.

Exit-poll Institutul Elabe:  Macron 65.9% din voturi/ Le Pen 34,1%.

UPDATE ora 20.25: Primele urne de vot, cele din orașele mici și din sate, s-au închis în Franța. La această oră, se mai votează în marile orașe (Paris, Lyon și Marseille). Votul se va încheia în toată țara la ora 21:00 (ora României). Tot atunci, vor fi anunțate și primele exit-poll-uri și se va ști numele noului președinte al Franței.

UPDATE ora 18.20: Ministerul de Interne francez a anunțat că prezența la urne până la ora locală 17 a fost de 65,3%. Aceasta este mai scăzută decât în primul tur de scrutin, când era de 69,42% și mult sub cea din 2012 când până la această oră votaseră 71,96% dintre francezii cu drept de vot.

 

 

Rata de participare estimată pentru al doilea tur de scrutin ar putea fi de 74% la ora închiderii urnelor, sub cea din urmă cu cinci ani când a fost de 80,35%.

UPDATE ora 18.00: Presa belgiană: Emmanuel Macron ar fi obţinut între 62% şi 64% dintre voturile exprimate până acum

Presa belgiană citează sondaje realizatre de RTBF și susține că Emmanuel Macron ar fi obținut până la ora 17 (Ora României) între 62% şi 64% dintre voturile exprimate.Este un obicei ca presa belgiană să dea primele rezultate deoarece legea electorală franceză interzice presei din Hexagon să publice aceste informații înainte de ora închiderii urnelor.

Rezultatele preliminare publicate de presa belgiană și apoi de exit-poll-urile franceze la închiderea urnelor în primul tur al alegerilor s-au dovedit a fi foarte apropiate de rezultatul oficial.

UPDATE ora 16.50: Un depozit de arme dintr-o localitate franceză a fost jefuit chiar n ziua alegerilor prezidențiale. Potrivit presei franceze 20 de puști de vânătoare lipsesc din depozitul din localitatea Saint-Pryvé-Saint-Mesmin (Loiret), din apropiere de Orléans.

Autorităţile au deschis o anchetă şi nicio pistă nu este exclusă în prezent.

UPDATE ora 15.50: Curtea din fața muzeului Luvru a fost redeschisă după ce experii geniști au verificat zona și au stabilit că nu există niciun pericol.

Muzeul Luvru nu a fost închis în timpul alertei de securitate, turiștii putând să intre și să iasă în tot acest timp, arată AP.

UPDATE ora 15.05: Prefectura de Poliţie din Paris a anunţat pe Twitter că evacuarea zonei ţine de “simple verificări în curs desfăşurate ca măsuri de precauţie”.

Ofițerul de presă a lui Emmanuel Macron a spus că evacuarea s-a realizat din cauza unui pachet suspect găsit în zonă, dar autoritățile nu au confirmat informația.

Sniffer dogs alerted security due to suspicious camera battery at #Macron‘s elex night media tent. #Louvre is now evacuated #breakingnews pic.twitter.com/RjCo01wGTK

 

 

 

UPDATE ora 14.30: Curtea din fața muzeului Luvru a fost evacuată ca urmare a unei alerte de securitate, a anunțat biroul de campanie a lui Emmanuel Macron, citat de AP.

Potrivit acestora, Esplanade du Louvre din Paris a fost evacuată, duminică, ca precauție, dar nu au menționat de ce natură este amenințarea, spunând doar că evacuarea a fost ordoantă de poliție.

Emmanuel Macron a ales să sărbătorească victoria de duminică seara în curtea muzeului Luvru.

Luvru era deja pazit, după ce un atacator extremist a vizat soldații din apropierea muzeului în timpul campaniei prezidențiale.

 

UPDATE ora 14.20: Mii de francezi au format cozi uriașe în Londra și alte zece orașe din Marea Britanie pentru a putea vota, scrie AP.

Miile de francezi care locuiesc și muncesc în Marea Britanie pot vota în 11 orașe. Londra, care este sumit ”al șaselea cel mai mar oraș francez”, are doar două secții de votare. Una dintre acestea la liceul privat Lycee Francais Charles de Gaulle, la care s-au format cozi uriașe.

Printre cei care au stat la coadă se află și Sylvie Bermann, ambasadorul Franței în Marea Britanie.

UPDATE ora 13:22. Prezența la urne după patru ore de vot era de 28,23% a anunțat Ministerul de Interne. Prezența este mai scăzută decât în 2012, când până la ora 12.00 votaseră 30,66% dintre francezi, dar apropiată de cea din primul tur când a fost de 28,54%.

Analiștii consideră că o prezență scăzută la vot o avantajează pe Marine Le Pen, alegătorii acesteia fiind mult mai disciplinați decât cei care ar vota pentru Macron.

UPDATE ora 13:10FOTO| Protest feminist împotriva lui Le Pen chiar în fața secție în care a votat aceasta

Mai multe membre ale frupului Femen, activiste feministe, au protestat împotriva lui Le Pen, duminică, în ziua alegerilor prezidențiale, scrie AP.

Activistele feministe au afișat un banner uriaș pe o biserică situată chiar în fața secției la care a votat Marine Le Pen în Henin-Beaumont, regiunea Pas-de-Calais. Pe banner era scris ”Marine au pouvoir, Marianne au desespoir” (Marine la putere, Marianne în disperare).

UPDATE ora 12:10. Emmanuel Macron, candidatul de centru dreapta, cotat drept favorit la câștigarea alegerilor și Marine Le Pen, contracandidata sa în turul doi, au votat în jurul orei 11 (n.r. 12 ora României).

Macron a votat la o secție din Touquet – Pas-de-Calais, din nordul țării. Candidatul centrst a fost însoțit de soția sa Brigitte Trogneaux. La sosirea sa la secția de votare era așteptat de o mulțime care l-a aclamat. La ieșire, candidatul a discutat cu oamenii, a făcut fotografii și a anunțat că va merge la Paris în cursul după-amiezii.

Și Le Pen a votat tot în regiunea Pas-de-Calais din nordul țării, la o secție din Henin-Beaumont.

Zâmbitoare, candidata de extremă dreapta a îmbrățișat membrii comisiei, dar nu a dorit să facă declarații.

Și ea va merge la Paris în cursul zilei pentru a aștepta rezultatul votului care se va încheia la ora 21 (ora României).

UPDATE ora 11:40. Președintele Francois Hollande și fostul candidat socialist din primul tur, Benoit Hamon au votat în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale

Francois Hollande a votat la Tulle, în Correze, în jurul orei locale 10 (n.r. 11 ora României). La sosirea în secția de votare, președintele a salutat persoanele aflate acolo, iar o femeie i-a oferit un trandafir roz.

Candidatul socialist, Benoit Hamon a votat la Trappes, în Yvelines. În primul tur el a obținut 6,36% de voturi și a îndemnat alegătorii săi să voteze cu Emmanuel Macron.

UPDATE ora 10:40. Emmanuel Macron este fovorit la câștigarea alegerilor, după ce sondajele de opinie realizate la deschiderea urnelor arată că are un avans de 23-26% față de contracandidata sa, scrie Reuters.

UPDATE ora 9:20. Urnele de vot s-au deschis în Franța la ora locală 8:00 (9:00 ora României) și se vor închide la ora locală 20 (ora României 21), când vor fi făcute publice și primele exit poll-uri. În sondaje, Emmanuel Macron este favorit să câștige alegerile prezidențiale și să devină optulea preşedinte al Republicii a V-a franceze.

Pe teritoriul Franței metropolitane vor fi 66.546 de secţii de vot. Primele secţii de vot s-au deschis sâmbătă, la 13 (ora României), în Saint-Pierre-et-Miquelon. O oră mai târziu s-au deschis și urnele în Guyana franceză, urmând cele din Antile, Polinezia franceză şi Noua Caledonie.

De ce este atât de important scrutinul

Emmanuel Macron și Marine Le Pen sunt cei care se luptă să ajungă la Elysee, iar sondajele anunță o victorie a candidatului independent de centru. Cu toate acestea, scrutinul din acest sfârșit de săptămâna este unul diferit de celelalte, având o importanță mult mai mare, după cum notează  BBC.

Francezii au de ales între doi candidați complet diferiți pe toate planurile. Spre exemplu, în ceea ce privește viitorul Franței, Marine Le Pen dorește organizarea unui referendum privind apartenența țării la UE, în timp ce Emmanuel Macron susține blocul comunitar, însă vorbește despre o reformare a acestuia. După șocul Brexit și victoria suprinzătoare a lui Donald Trump, Franța este cea mai recentă țară, unde alegătorii au respins politicienii cu tradiție.

Ce este diferit la aceste alegeri prezidențiale din Franța

Socialiștii și republicanii au fost la putere în Franța din 1950, însă acum candidații din partidele politice cu tradiție nici măcar nu au ajuns în turul doi al alegerilor. Partidul socialist este complet divizat și a pierdut și susținerea oamenilor, iar candidatul republicanilor, Francois Fillon, a fost vizat de un scandal de amploare, în urma căruia drumul său către Palatul Elysee a fost oprit în primul tur.

Care este miza alegerilor din Franța?

Francezii trebuie să aleagă direcția pe care țara o va aborda în următorii ani, precum și viitorul în Uniunea Europeană. Dacă optează pentru Macron, acesta este un susținător al proiectului european, însă face apel la o reformare. De partea cealaltă, francezii care o aleg pe Le Pen au fost, poate, atrași și de retorica eurosceptică a acesteia. Prezidențiabila extremei-dreapta dorește organizarea unui referendum privind apartenența Franței la UE, ieșirea țării din NATO, renunțarea la euro, dar și reintroducerea controalelor la granițe.

Urmărește-ne pe Google News