„În Niger, în timp ce vă vorbesc, avem un ambasador și membri ai personalului diplomatic care au fost literalmente luați ostatici la Ambasada Franței”, a declarat Macron, în timpul unei vizite în Burgundia.
„Ei (membrii juntei militare din Niger – n.r.) împiedică furnizarea de alimente. Ostaticii mănâncă rațiile armatei”, a adăugat Macron.
După ce soldații l-au răsturnat pe președintele Nigeriei, Mohamed Bazoum, în luna iulie și au preluat puterea, Franța – care are 1.500 de soldați desfășurați în țara africană – a refuzat să se angajeze în discuții diplomatice cu junta militară.
Reprezentantul juntei, Amadou Abdramane, a răspuns prin oprirea tuturor acordurilor de cooperare militară cu Franța.
Pe data 25 august, junta i-a dat ambasadorului francez Sylvain Itte 48 de ore pentru a părăsi țara, potrivit presei franceze.
Parisul a pledat pentru o soluție pașnică a conflictului și a fost în dezacord cu SUA în ceea ce privește trimiterea unui emisar în Niger pentru negocieri.
Foto: Profimedia Images
CRH_RO • 16.09.2023, 20:56
Deci eu francez, iti invadez casa tie nigerian, iti fur din resurse zeci sau sute de ani, si cand eu nigerian te invit frumos sa pleci acasa, zici ca nu se poate si zici ca daca imi faci ceva e agresiune. Suna cunoscut?