Cuprins:
În această perspectivă, o misiune franco-britanică urmează să se ducă „în zilele următoare în Ucraina”, a anunţat preşedintele Emmanuel Macron.
Această misiune urmează să pregătească „ceea ce va fi formatul armatei ucrainene”, care rămâne principala „garanţie de securitate” a Kievului, a subliniat Macron la finalul summitului la care au luat parte aproximativ 30 de şefi de stat şi de guverne, printre care și Ilie Bolojan.
Consens în privința menținerii sancțiunilor împotriva Rusiei
În partea economică, ţările care susţin Ucraina au „convenit în mod unanim” că sancţiunile impuse Moscovei nu trebuie să fie abandonate, în timp ce Statele Unite iau în calcul acest lucru în cazul restricțiilor privind exporturile rusești de produse agricole și îngrășăminte în speranța unui armistițiu în Marea Neagră.
„Există un consens asupra faptului că nu este momentul ridicării sancţiunilor”, a subliniat premierul britanic Keith Starmer.
„Dimpotrivă, am discutat despre felul în care să le consolidăm”, a adăugat el, exprimându-şi bucuria faţă de faptul că Europa „se mobilizează” în favoarea păcii în Ucraina „la o scară fără precedent”.
Ar fi „o greşeală gravă” să se ridice sancţiunile, a afirmat și cancelarul german în exercițiu Olaf Scholz. „Acest lucru nu are niciun sens atât timp cât nu s-a restabilit în mod real pacea, iar noi suntem, din nefericire, departe de asta”, a adăugat el.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_60281053ceb91a927fbddb83a9c16839.jpg)
În timp ce administrația condusă de Donald Trump este angajată de mai multe săptămâni în negocieri cu regimul de la Moscova pentru a obține cu orice preţ un armistiţiu în Ucraina, participanţii la summitul de la Paris s-au arătat foarte neîncrezători.
Emmanuel Macron denunță strategia Kremlinului
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că Rusia nu vrea „niciun fel de pace”. „Ucraina a avut curajul să accepte o încetare a focului necondiţionată. Nu a existat niciun răspuns din partea Rusiei, ci noi condiţii, iar atacurile s-au intensificat” în Ucraina, a rezumat Emmanuel Macron, care a denunţat strategia Kremlinului.
Kremlinul „se face că deschide negocieri doar pentru a-și descuraja adversarul şi a-și intensifica atacurile”, a denunţat liderul de la Elysee.
În urma unor presiuni din partea administrației Trump, conducerea de la Kiev a acceptat la 11 martie o încetare a luptelor pe o perioadă de 30 de zile. În schimb, liderul rus Vladimir Putin a refuzat propunerea americană de armistițiu și a prezentat mai multe condiții pentru a-i da curs.
Marţi, în urma unor negocieri în Arabia Saudită prin intermediul Statelor Unite, s-a anuţat un acord care să conducă, în anumite condiţii, la un armistiţiu la Marea Neagră şi la un „moratoriu” asupra atacurilor vizând instalaţiile energetice. Însă Moscova a pus din nou condiții.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_3e0ab4fd754d657cf244cebfe90eb0bc.jpg)
O forță de reasigurare, nu de menținere a păcii în Ucraina
Summitul de la Paris a avut ca obiectiv afirmarea poziţiei Ucrainei şi a susţinătorilor săi, în contextul în care ruşii şi americanii discută în mod direct, dar şi „finalizarea garanţiilor de securitate” destinate ucrainenilor în cazul unei ipotetice păci.
Propunerea franco-britanică de a trimite contingente europene în Ucraina „nu se bucură de unanimitate”, a recunoscut Macron, care a promis că va exista „o forţă de reasigurare a mai multor ţări europene” în cazul unei păci şi că acest lucru nu va slăbi flancul estic al NATO.
Aceste trupe „nu vor avea menirea să fie trupe de menţinerea păcii, să fie prezente de-a lungul liniei de contact sau să se substituie forţelor ucrainene”, a precizat președintele francez.
Ele vor fi trimise „în anumite locuri strategice predefinite împreună cu ucrainenii” şi vor avea „un caracter de descurajare”, a subliniat el.
Summitul „Coaliţiei voluntarilor”, aşa cum l-a numit Emmanuel Macron, a fost găzduit de Palatul Elysee și a durat peste trei ore.

luisharcsa • 28.03.2025, 06:00
Mda. Putin ce spune? Cati ar mai ajunge acasa? Francezii ce spun? Vor razbelita mondiala? Pentru ce si cine?

danyyy777 • 28.03.2025, 01:48
Foarte bine face Macron că încearcă încă de pe acum să pună botniță lui Putler, să nu se repete marea greșeală făcută de Europa în 1938 când l-ai crezut pe Hitler că nu va ataca pe nimeni dacă este lăsat sa-si faca de cap cu Austria și Cehia, iar urmarea este cunoscută. Același scenariu la indigo este copiat la virgulă dr piticul NEBUN acum.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_c68d6b3c91e13cc99af6191c836bb7a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0adcf6958545ef7f95ab3d63343c6adf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_6fddc1b5fea970c40b9b0d1f4c46f181.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f2a2bc27beeb0388813911c7aa31d350.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ecd6461344fc66183f2055b6d847cbd0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9262cb220da9665332a12b7a96868828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ee239f4430acad7d2451362913b953f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_68b8c0198d1d2f73dcd067b3f5d0db12.jpg)