Apariția televizată de miercuri a lui Macron, în care a spus că vrea ca reforma pensiilor, care prevede creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, să fie pusă în aplicare până la finalul anului, a avut loc cu o zi înainte ca peste un milion de oameni să protesteze în Franța față de această lege.
Interviul președintelui, care a fost acuzat de internauți că ar fi „arogant și disprețuitor” față de preocupările publice, a stârnit și mai multă furie vineri, 24 martie, din cauza ceasului pe care îl purta la mână.
Nu se cunoaște valoarea exactă a ceasului, însă unii critici au susținut că ceasul pe care îl purta, descris ca unul „de lux”, ar valora 80.000 de euro. Alții au estimat valoarea ceasului la 2.400 de euro sau mai puțin.
Presa franceză a sugerat că a fost realizat de compania franceză Bell & Ross și a costat undeva între 1.600 și 2.400 de euro.
Macron și-a scos ceasul la aproximativ 10 minute de la începutul interviului, fapt observat atunci când și-a pus din nou mâinile pe masă.
Gestul lui Macron de a-și scoate discret ceasul de la mână a fost privit ca o dovadă în plus că el nu este empatic la cererile francezilor de rând și că, de fapt, este „președintele bogaților”, notează The Guardian.
Cu toate acestea, reprezentanții Palatului Elysee au motivat că Macron a scos ceasul pentru că „se lovea de masă” în timpul interviului.