„Vaccinat! Brigitte şi cu mine, ca alţi 25 de milioane de francezi, ne-am vaccinat! Pentru a ne proteja, pentru a-i proteja pe cei dragi”, a scris şeful statului francez pe Twitter.

Emmanuel Macron, în vârstă de 43 de ani, a primit serul în ziua în care vaccinarea a fost deschisă de luni în Franţa pentru toţi adulţii, indiferent de vârstă, la mai mult de cinci luni după infectare, în conformitate cu recomandările autorităţilor sanitare de a aştepta cel puţin trei luni.

Şeful statului francez nu a precizat ce vaccin anti-COVID a primit. El a fost testat pozitiv pe 17 decembrie, iar soţia sa a fost depistată şapte zile mai târziu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News