Familia și prietenii l-au crezut nebun. „Fabrica era de modă veche, ruginită și degradată. Nu existau instalații de îmbuteliere. Fusese folosită pentru a vinde vin vrac și struguri”, își amintește Philip Cox.

Englezul născut la Bristol a încheiat un contract cu guvernul român, cumpărând crama în 1998 și podgoria un an mai târziu.

„Nu aveam bani, așa că am cumpărat un contract de închiriere a terenului, cu condiția să îl plătim în cinci ani. Era o fermă mare – 660 de hectare – și strugurii erau buni. Am văzut mult potențial în acest loc”, a declarat Philip Cox.

„Nu existau afaceri private”

Relația de dragoste a lui Cox cu România a început în urmă cu peste 20 de ani, când țara încă își revenea după căderea comunismului.

„După ce am terminat facultatea în 1990, m-am angajat în publicitate. A fost o muncă îngrozitoare și am urât-o, dar m-au trimis în toată Europa de Est”, a povestit Philip Cox.

Marele său tur al Blocului de Est a început un an după ce liderul român, Nicolae Ceaușescu, fusese executat în ziua de Crăciun. Când a ajuns în România, a găsit noul guvern ocupat cu desfacerea structurii comuniste a țării. 

„A fost ca în Vestul Sălbatic. Nu existau deloc afaceri private pe atunci. Fără import sau export. Totul se prăbușise; a fost foamete, fără electricitate, hiperinflație”, a spus Philip Cox.

Cox a găsit multe spirite înrudite în România. Oamenii erau „antreprenori” și „aspirau la un stil de viață occidental”.

„Sub stat comunist, România fusese complet izolată. Nimeni nu avea voie să plece sau să vorbească cu străinii. Dar toți cei pe care i-am întâlnit mi-au spus: Să începem o afacere”, a declarat Philip Cox, care pe atunci simțea că nu are nimic de pierdut: „Eram tânăr și plin de idei”.

A încercat mai multe întreprinderi cu oarecare succes, devenind primul importator care a vândut bere Heineken în România.

„A fost văzută ca o băutură cu aspirații, precum șampania”, spune el. El a deschis și un cinematograf, proiectând filme de la Hollywood „care au fost închise de poliție”.

Volatilitatea economiei românești a creat oportunități – și provocări. „Nu am putut schimba leul în valută”, spune Cox, care adaugă: „Singura modalitate de a face asta a fost să exportăm ceva, pe care să-l puteam cumpăra în moneda locală.” 

„Rudele mele au crezut că sunt nebun”

Așa a intrat Cox pentru prima dată în afacerea cu vinuri. „Localnicii făceau vin și nu vindeau nimic în străinătate. Așa că am cumpărat o mulțime de mostre și am participat la târguri de vin în toată Marea Britanie”, a povestit Cox. A fi englez s-a dovedit un atu în acele vremuri. „Am înțeles capitalismul și limbajul afacerilor”.

Vinul românesc era cu totul necunoscut atunci. „Oamenii au râs de mine”, spune, trist, Cox.

Din întâmplare, s-a întâlnit cu un director de la germanul Reh Kendermann, producător de vin Black Tower. Compania dorea să câștige un loc pe piața de vinuri din Europa de Est în curs de dezvoltare. Cox i-a adus în România și le-a prezentat câteva dintre familiile care cultivau struguri în regiune. 

La vârstă de 23 de ani, a devenit director general. „Am petrecut șapte ani vânzând vin produs în România în toată lumea pentru ei. Dar apoi am avut o diferență de opinii. Am vrut să trec în partea viticolă a industriei, deoarece erau o mulțime de crame și podgorii scoase la vânzare. Deci, ne-am despărțit”, a precizat Phil Cox.  

Acesta și-a unit forțele cu doi parteneri, viticultorii locali George Iova și John Georgiu, și împreună au cumpărat o cramă și o podgorie lângă Timișoara, înființând brandul Cramele Recaș. Trioul avea nevoie de bani pentru a plăti terenul și pentru a cumpăra echipamente și a angaja forță de muncă, așa că s-au adresat familiei și prietenilor, strângând două milioane de lire sterline. 

„Rudele mele au crezut că sunt nebun”, spune Cox. „A fost foarte greu să conving oamenii să mă susțină. Tatăl meu a crezut în mine. Era antreprenor și conducea un lanț de supermarketuri în Bristol. Nu avea mulți bani, dar a dat tot ce a putut”.

„Am trăit aproape din nimic timp de 10 ani”

Primii ani au fost o luptă. „Nu câștigam bani, dar trebuia să plătim salarii și să cumpărăm struguri. Vinificația este o afacere cu adevărat intensivă. Trebuie să cumperi sticle, dopuri și să crești strugurii, dar nu vei obține nimic din vin timp de un an și jumătate”, a dezvăluit Phil Cox.

Cox a primit mult sprijin din partea soției sale. S-a căsătorit cu Elvira, născută în București, în 1995 – ea este director de export în această afacere – iar perechea locuia cu tatăl soției. 

Primele vinuri produse de Cramele Recaș au fost „decente”, spune Cox, dar „nici pe departe la fel de bune ca acum”. Cox urma să participe la târgurile din Londra, Dusseldorf și Hong Kong și urmărea cumpărători.

„Dacă nu vindeam, nu mâncam. Am câștigat al doilea cel mai mare client al nostru campând lângă standul lor la un târg de vinuri din Germania și refuzând să plec până când nu cumpără ceva”, a rememorat Phil Cox.

Vinificatorii s-au concentrat pe crearea de vinuri ușor de recunoscut, cum ar fi Chardonnay și Pinot Grigio, pentru a pune piciorul în ușă. Astăzi, totuși, ei sunt specializați în fabricarea de vinuri din struguri locali Fetească, vânzându-le la Wetherspoons, M&S și Waitrose. 

România a devenit acum a cincea cea mai mare țară producătoare de vin din Europa . Potrivit lui Cox, este un loc ideal pentru a cultiva struguri din cauza altitudinii, a vremii și a salariilor mici: „Plătiți aproximativ 80% din ceea ce ați plăti în Marea Britanie”, estimează el. „Iar UE oferă granturi pentru plantarea viței-de-vie”. 

Numărul cramelor din regiune a crescut cu 10% în cursul anului 2023, potrivit Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole din România, însă românii încă mai importă de aproape patru ori mai mult vin decât exportă. 

Cramele Recaș și-au făcut un nume în industria globală, vânzând „vinuri de bună calitate la prețuri moderate”, spune Cox.

Cox atribuie succesul adaptabilității și unei mentalități comerciale. „Nu sunt sentimental. Sunt comercial și competitiv”, afirmă el. Compania are în prezent 250 de angajați și realizează venituri de 70 de milioane de euro, cu marje de 25% – o raritate în industrie.

„De-a lungul anilor, am investit 50 de milioane de euro în această afacere. În primii 10 ani, am trăit aproape din nimic. Din fericire, puțini bani merg mult mai bine aici”, a precizat Phil Cox.

Cel mai profitabil brand de vin din Europa de Est

Aderarea României la UE în 2007 a fost un punct de cotitură, oferind acces la credite și stabilitate financiară. „Acela a fost anul în care am început să ne plătim un salariu adecvat”, remarcă Cox.

„Atunci am început să ne simțim în siguranță financiar pentru prima dată. Înainte de aderarea la UE, nu aveam acces la credite, așa că toți banii noștri erau întotdeauna blocați în afacere”, a adăugat Phil Cox.

Afacerea a rezistat multor furtuni, de la recesiuni economice până la războiul din Ucraina. Cox și-a deschis casa, de lângă Timișoara, pentru 13 ucraineni și a văzut cum creșterea prețurilor la energie dubla costul sticlelor.

Au existat și unele recolte proaste, care au amenințat să pună în dificultate afacerea: „În vinificație, trăiești permanent la limita ruinei financiare”, spune el.  

Cox și partenerii săi și-au triplat afacerea din 2016, iar acum vând 32 de milioane de sticle de vin în fiecare an. Afacerea înregistrează peste 70 de milioane de euro (58 de milioane de lire sterline), cu o marjă de 25%.

„Majoritatea cramelor nu fac așa ceva. Suntem norocoși sau deștepți ori ambele”, spune Cox.

În vârstă de 56 de ani, Cox duce o viață simplă alături de soția sa și cei doi copii. „Avem o casă de vacanță la Marea Neagră. Pare un lux. Nu o luăm razna.. A fost o adevărată luptă pentru ca această afacere să funcționeze, așa că nu vom arunca totul pe stil de viață strălucitor”, a conchis Phil Cox.

Foto: Cramele Recaș

Urmărește-ne pe Google News