Ei fac proiecte în care identifică ce este necesar pentru medici şi pun la dispoziţie o platformă prin care ONG-urile şi firmele pot direcţiona sprijinul acolo unde este nevoie.
Grupul de inițiativă
Spitalele au mari probleme în a se aproviziona. Nu există stocuri suficiente, medicii nu au măşti, combinezoane, dezinfectanţi. Statul pare, de multe ori, depăşit şi autorităţile nu ştiu ce incendiu să stingă mai întâi.
Aici a intervenit un “grup de iniţiativă”, cum a fost denumit. Oameni cu idei, de la Entrepreneurship Academy, Maastricht School of Management, 2Performant şi zeci de la voluntari, care au căutat oameni cu mijloace, sub umbrela EntrepreNation.
Am dat un call marţea trecută pentru un hackaton de 8 ore cu soluţii la coronavirus, pe diverse teme, de la IMM-uri, până la sistemul medical. S-au adunat mulţi oameni extraordinari, de la finanţişti, până la doctori.
Paul Andrei Lungu, coordonatorul proiectului Entreprenation
“Ne-am organizat pe echipe, ne-am gândit la idei şi apoi am început să împingem ideile astea înainte. Unele se făceau deja în altă parte, altele au dispărut, altele lucrează”.
“China e un fel de Vestul Sălbatic acum”
Una dintre primele idei care a prins viteză a fost AjutorSpitale. Este o platformă care ajută spitalele să refacă o parte a stocurilor esenţiale de care au nevoie.
Raluca Negrea, managing partner la agenţia de comunicare MakeSense, este unul dintre iniţiatorii proiectului.
“Ne-a devenit destul de clar că dacă vrem să ajutăm, trebuie să ajutăm medicii, managerii de spitale, şefii de secţie de ATI, cei care se zbat acum să facă ceva, să combată epidemia”, spune ea.
“Tu, dacă eşti de la spital, poţi să zici: am o nevoie. Poţi să fii doctor, manager, oricine, însă neapărat din sistem. Zici că ai o nevoie, ne faci un necesar şi noi îl centralizăm. Am în faţă un Excel, în care s-a centralizat tot necesarul spitalelor din ţară. Sunt măşti, mănuşi, măşti de bumbac, halate, dezinfectanţi, ce vrei tu”, explică şi Paul.
Să identifici necesarul unui spital este doar jumătate din problemă. Cea mai uşor de rezolvat. Greul este să faci rost şi de produse. Aici au intervenit Asociaţia pentru Relaţii Comunitare şi Dăruieşte Viaţă, care au organizat o strângere de fonduri.
“Iniţial au reuşit să livreze lucruri de bază, care se găseau aici, precum săpun, dar acum s-au dat comenzi de măşti şi lucruri de genul acesta”, spune Paul Lungu.
Pentru a face rost de produse, s-au uitat către China, singura ţară care produce în cantităţi suficiente în acest moment.
China e Vestul Sălbatic. Americanii cumpără tot, francezii cumpără tot. Se cere avans 100%, garanţiile de livrare se stabilesc greu. Facem tot ce se poate, avem şi o vorbitoare de chineză care ne ajută să verificăm furnizori.
Paul Andrei Lung
“Ba o să se poată!”
În spatele proiectului stau cam 60-70 de voluntari, care lucrează acum ca într-o mică firmă: se ocupă de donaţii, achiziţii, discutat cu spitale, tot ce e nevoie.
“Ce e interesant e că noi toţi ne-am cunoscut de mai puţin de o săptămână. Nu ne ştiam unii cu alţii, ne vedem pe Zoom, facem echipe, dăm task-uri”.
După ce trecem peste hopul că nu se poate, găsim soluţii să se poată. “Nu se poate, nu o să putem să ţinem ritmul”. Ba o să se poată.
Raluca Negrea, unul dintre iniţiatorii AjutorSpitale