„Un susținător al unei alianțe cu Rusia, Georgescu îl depășește pe premierul Ciolacu la alegerile prezidențiale din România, după cum reiese din datele Comisiei Electorale Centrale după procesarea a 82,6% din buletinele de vot”, a reacționat RIA Novosti pe canalul său de Telegram.
„Călin Georgescu, un susținător al relațiilor de prietenie cu Rusia, și actualul premier Marcel Ciolacu au ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale din România”, scrie și publicația pro-Kremlin life.ru după procesarea a 82,6 la sută din buletinele de vot.
Călin Georgescu are rezerve în privința apartenenței României la NATO și a insistat cu prudență asupra normalizării relațiilor cu Rusia, menționează și agenția de presă de stat TASS.
Candidatul independent Călin Georgescu, ale cărui poziții proruse sunt bine-cunoscute, conduce în continuare cu 22,91% din voturile exprimate la alegerile prezidenţiale, după centralizarea a peste 99,78% din procesele-verbale, fiind urmat de Marcel Ciolacu (19,19%) şi Elena Lasconi (19,14%).