Șapte state americane au raportat marți un număr-record de spitalizări din cauza infecțiilor cu coronavirus, într-un moment în care aproape toată țara a ridicat restricțiile impuse în primăvară pentru controlul epidemiei, iar mulți oameni nu respectă regulile de distanțare socială sau nu poartă măști.
Este vorba despre Arizona, Arkansas, California, Carolina de Nord, Carolina de Sud, Tennesse și Texas, scrie Washington Post.
California a confirmat și un număr record de noi cazuri de infecție – 5.000 în doar 24 de ore, celelalte state anunțând, la rândul lor, creșteri importante ale numărului de bolnavi.
Sistemul sanitar începe să resimtă presiunea acestei evoluții. În Florida, unde marți au fost confirmate 3.200 de cazuri, spitalul Homestead a anunțat că secția de terapie intensivă este la capacitate maximă.
Creșterile importante ale epidemiei sunt înregistrate în mai multe state din sud și vest, în vreme ce zona de nord-est, care include New York-ul, și care a fost lovită greu în primăvară, înregistrează un declin.
În prezent, SUA au depășit cifra uluitoare de 2.347.000 de cazuri.
Numărul deceselor a reînceput și el să crească dramatic. Cel puțin 800 de persoane au murit în 24 de ore, potrivit bilanțului de marți, ceea ce ridică totalul deceselor COVID la 121.000, potrivit CNN.
Fauci: “O creștere neliniștitoare”
Unul dintre consilierii lui Donald Trump pe tema epidemiei, doctorul Anthony S. Fauci, a avertizat Congresul SUA, într-o audiere care a avut loc chiar marți, că ceea ce vede este ”o creștere neliniștitoare” a numărului de infecții în unele părți ale țării.
”Virusul nu va dispărea”, a avertizat Fauci, care a subliniat că epidemia nu este sub control în SUA.
”Următoarele câteva săptămâni vor fi critice pentru abilitatea noastră de a controla aceste creșteri pe care le vedem acum în Florida, Texas, Arizona sau alte state”, a spus expertul.
O analiză sumbră a venit și de la directorul Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC), doctorul Robert Redfield, care a afirmat că ”virusul a îngenuncheat țara”.
Atât Fauci, cât și directorul CDC au avertizat cu privire la pericolul unei ierni în care noul coronavirus va lovi în același timp cu gripa sezonieră.
Trump așteaptă ca virusul să dispară
Avertismentele celor doi experți contrastează puternic cu discursul președintelui Donald Trump, care a declarat de mai multe ori în ultimele săptămâni că virusul ”o să dispară” pur și simplu.
A declarat acest lucru chiar marți, la un eveniment electoral în Arizona, unul dintre cele mai afectate state – genul de miting, în spațiu închis, pe care experții medicali nu îl recomandă în aceste momente.
Trump a și subliniat că nu a glumit când a spus că SUA trebuie să deruleze mai puține teste.
”Eu nu glumesc, aș vrea să clarific”, a spus Trump, deși chiar purtătorul său de cuvânt spusese asta. ”Cu cât facem mai multe teste, cu atât avem mai multe cazuri”, s-a plâns președintele.
Însă Fauci și șeful CDC au subliniat în Congres că nu li s-a cerut până acum să reducă numărul de teste. De fapt, a spus Fauci, SUA vor face și mai multe teste.
Deocamdată, autoritățile medicale americane au admis că acele 500.000 de teste derulate zilnic sunt insuficiente pentru identificarea și izolarea bolnavilor.
Insuficienți sunt și funcționarii însărcinați cu derularea anchetelor epidemiologice, care ar trebui să identifice persoanele contact și să le izoleze, scrie New York Times.
SUA, pe lista roșie a UE
Situația complicată din SUA i-ar putea obliga pe oficialii europeni să interzică accesul cetățenilor americani pe teritoriul statelor UE până când epidemia nu va fi adusă sub control.
Statele europene negociază în prezent pe baza a două potențiale liste de țări ai căror cetățeni ar putea fi acceptați pe teritoriul UE de la 1 iulie, liste pe care se găsesc, printre altele, China, Uganda, Cuba sau Vietnam.
În afara listei au rămas însă, cel puțin deocamdată, SUA, Rusia sau Brazilia, care se confruntă încă cu un număr mare de cazuri de infecție, scrie New York Times.
Principalul criteriu folosit pentru selectarea țărilor sigure este cel al numărului de noi infecții raportat la populație.
Concret, standardul folosit este numărul mediu de infecții înregistrate în UE în ultimele două săptămâni, raportat la 100.000 de locuitori, care este în prezent 16. Prin comparație, cifra aferentă din SUA este de 107, în vreme ce în Brazilia este 190, iar în Rusia 80, potrivit calculelor New York Times.