„Începând de la data de 24 noiembrie, epidemia a fost detectată în cinci state din Nigeria – Delta, Enugu, Bauchi, Benue şi Ebonyi”, a declarat, reporterilor din Geneva, purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Tarik Jasarevic.
„În total, 530 de cazuri suspecte au fost înregistrate, dintre care 48 au fost confirmate prin analize de laborator. Toate aceste 530 de cazuri suspecte au condus la moartea a 172 de persoane”, a adăugat acesta.
Nu există un tratament specific contra febrei galbene, transmisă pe scară largă în zonele urbane de ţânţari.
Procentul persoanelor vaccinate împotriva febrei galbene rămâne redus în multe zone din Africa, chiar dacă vaccinul este în proporţie de aproape 100% eficient şi relativ ieftin, notează AFP.
Experţii sanitari au avertizat în aceste ultime luni că pandemia de coronavirus ar putea conduce la o extindere a unor afecţiuni din cauza întreruperii programelor de vaccinare.
În octombrie, OMS a anunţat că Nigeria va relua din martie 2021 vaccinarea împotriva febrei galbene, după ce au fost înăsprite măsurile de siguranţă din cauza COVID-19, adăugând că speră ca în curând să fie vaccinate 30 de milioane de persoane.
În Nigeria, până acum, s-au înregistrat 68.300 de cazuri de COVID-19 și 1.179 de decese, însă numărul testelor efectuate rămâne în mare măsură insuficient.
Foto: EPA