Decizia de donaţie a fost aprobată săptămâna trecută de Consiliul Eparhial în urma unui apel făcut public de conducerea SJU de a sprijini financiar unitatea medicală în contextul pandemiei de coronavirus.
„În data de 30 martie 2020, Episcopia Tulcii a făcut o donaţie de 20.000 de lei către SJU Tulcea pentru achiziţia de materiale sanitare şi aparatura necesară combaterii Covid-19. Prin această acţiune, Episcopia Tulcii continuă să fie alături, cu rugăciunea şi cu fapta bună, de toţi cei care cu credinţă în Dumnezeu şi cu profesionalism îşi asumă misiunea de a sluji şi ocroti viaţa şi sănătatea oamenilor”, se arată în comunicatul Episcopiei Tulcii, difuzat de Agerpres.
În urmă cu aproape o săptămână, conducerea SJU a făcut un apel public către agenţii economici din judeţ pentru a sprijini financiar unitatea în vederea achiziţionării de materiale medicale necesare în actualul context.