„Să nu aveţi încredere în oamenii care urlă, chiar dacă îi socotiţi animaţi de intenţii bune sau benefice pentru societate! Cei care urlă frenetic şi pătimaş, de fapt suferă de micime sufletească şi de trufie egocentrică. Sunt vicleni şi vor, cu orice preţ, ca toate reflectoarele naţiunii să se abată peste umila şi palida lor viaţă, care, din păcate, nu are nici măcar pentru ei o umilă semnificaţie. Vor să smulgă, de multe ori prin minciună, ipocrizie şi manipulare, popularitate ieftină, care cred ei că le conferă legitimitate. Feriţi-vă de cei care se hrănesc cu stridenţe. De cei care simt nevoia să prefacă toate compartimentele vieţii omului într-un spectacol urât şi poluat de superficialitate”, a afirmat episcopul Huşilor.
Pentru aceştia, viaţa devine un imens spectacol, în care toate rufele se spală în văzul şi auzul tuturor. Cu lejeritate uimitoare sunt deversate în spaţiul sau mediul public toate vulgarităţile, care dintr-odată par absolut necesare pentru a atinge cota maximă de rating sau de vizualizări
Episcopul Huşilor, Ignatie
El a menţionat că, pentru astfel de oameni, „însăşi credinţa devine tema unui spectacol de prost gust, în care îşi asumă autoritarist rolul de proprietari privilegiaţi ai adevărului şi în care sărbătorile sunt transformate în ocazii de benchetuială şi celebrări triumfaliste şi festiviste, lipsite de smerenia şi liniştea dătătoare de frumuseţe şi deschidere faţă de tainele şi semnificaţiile profunde pe care le implică orice zi de praznic sfânt”.
„Învierea Domnului Hristos ne învaţă că doar ceea ce este trăit în taină şi rugăciune, în smerenie şi delicateţe, în iubire şi frumos poate schimba faţa lumii şi inima omului. Că Paştile sunt adevărată sărbătoare doar pentru cel care are ochi să vadă cele nevăzute, doar pentru cel care are inimă să simtă pulsul harului dumnezeiesc şi doar pentru cel care are suflet să se hrănească cu lumina lui Hristos. Rogu-vă, lăsaţi-vă purtaţi de taina praznicului Învierii Domnului, ca la rându-vă să fiţi purtaţi de lumina, frumuseţea şi bucuria negrăită a unei vieţi trăite în linişte şi în iubirea lui Hristos”, a transmis ierarhul Huşilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro