Poliţistul, care s-a transformat în moaşă, duminică noaptea, ne-a povestit prin ce a trecut: “După o sâmbătă seară în care toate parcă mi se întâmplau numai mie, adică maşini înzăpezite sau oameni blocaţi, pe la ora 19.00, am aflat că o femeie gravidă a intrat în durerile naşterii, iar medicul de familie e blocat în Bolentin Vale”.

A căutat un medic timp de trei ore

Dorin Pârşoagă a încercat apoi, vreo trei ore, să dea de un alt cadru medical. “Nu găseam însă pe nimeni, nici măcar vreo asistentă. Într-un final, pe la trei dimineaţa, am trezit-o din somn pe doctoriţa de la Petrom, Cornelia Frangopol, şi am dus-o la gravidă acasă. Eu şi soţul femeii am rămas lângă uşă. Am încălzit apă şi îi dădeam instrumentele. Am avut cele mai mari emoţii din viaţa mea. Parcă aveam două mâini stângi. Mă încurcam în toate aparaturile alea”, şi-a continuat povestea omul legii.

Pe la cinci dimineaţa a venit pe lume şi băieţelul. “A fost o naştere grea. Era să mor când am văzut copilul aproape strangulat. Avea cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului şi nu aveam instrumente care să desfunde căile respiratorii ale micuţului. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine”, ne-a povestit, plin de emoţie, omul legii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News