„Națiunea noastră va merge la urne pentru a-și alege președintele și parlamentarii pe 14 mai”, a declarat liderul de la Ankara, anunțul său venind la puțin peste o lună de când țara a fost zguduită de două cutremure de magnitudine peste 7 grade pe scara Richter.
Erdogan a anunțat că peste 47.000 de persoane au murit în Turcia din cauza cutremurelor, ceea ce ridică bilanțul general, inclusiv al celor uciși în Siria, la peste 53.000 de decese.
Astfel, alegerile vor avea loc la trei luni de la seismele devastatoare, Erdogan precizând că acestea au fost devansate pentru că data de 18 iunie, stabilită inițial, coincidea cu examenele universitare, vacanțele de vară și călătoriile pentru pelerinajul Hajj.
Alegerile din acest an vor reprezenta un test major pentru liderul turc, notează Reuters, stabilind nu doar cine va conduce Turcia, ci și cum va fi guvernată, în ce direcție se îndreaptă economia și ce rol poate avea în rezolvarea conflictului din Ucraina.
La începutul acestei săptămâni, principala alianță de opoziție, formată din șase partide, l-a desemnat drept candidat la președinție pe Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului.
Într-un sondaj de opinie realizat de institutul ORC și publicat cu două luni și jumătate înainte de alegerile prezidențiale, Kemal Kilicdaroglu avea un avans de 13 puncte procentuale în fața lui Recep Tayyip Erdogan.
Un decret publicat în Monitorul Oficial prevede că supraviețuitorii cutremurelor își vor păstra dreptul de vot dacă s-au mutat, ceea ce înseamnă că vor putea vota în orașele în care locuiesc în prezent.
Foto: Hepta