Criticii au acuzat că răspunsul serviciilor de urgență a fost prea lent și că guvernul a fost slab pregătit pentru astfel de situații.
Erdogan a recunoscut că guvernul a întâmpinat unele probleme, dar a declarat că situația este acum „sub control”.
Liderul principalului partid de opoziție din Turcia, Kemal Kilicdaroglu, spune însă că președintele poartă cea mai mare responsabilitate pentru felul în care s-au desfășurat lucrurile.
„Dacă există o persoană responsabilă pentru această situație, acela este Erdogan”, a declarat Kemal Kilicdaroglu.
Președintele a respins acuzația și a declarat că este nevoie de unitate în urma dezastrului.
„Într-o perioadă ca aceasta, nu pot suporta ca oamenii să desfășoare campanii negative în interes politic”, a spus Erdogan, în timp ce se afla, miercuri, în provincia Hatay, una dintre cele mai afectate de seisme.
Furia crește în Turcia și în contextul în care, începând din 1999, statul a strâns miliarde de dolari dintr-o taxă specială, care ar fi trebuit să meargă în prevenirea dezastrelor și dezvoltarea serviciilor de urgență. Oamenii se plâng acum că dezastrul nu a fost în niciun fel prevenit, iar guvernul nu a explicat niciodată public cum sunt cheltuiți banii, potrivit BBC Turc.
Cel puțin 15.000 de oameni au murit în Turcia și Siria în urma celor două cutremure de peste 7 grade pe scara Richter care au avut loc pe 6 februarie în sudul Turciei și au fost resimțite puternic și în țara vecină.
Între timp, mii de supraviețuitori au petrecut o a treia noapte în condiții de îngheț, iar specialiștii spun că la fiecare oră care trece, scad șansele de a fi găsiți supraviețuitori sub dărâmături.
„Avem o mulțime de supraviețuitori acum în aer liber, în condiții din ce în ce mai rele și îngrozitoare. Suntem în pericol real de a asista la un dezastru secundar care ar putea provoca daune mai multor persoane decât dezastrul inițial dacă nu ne mișcăm în același ritm și cu aceeași intensitate cu care o facem în ceea ce privește căutarea și salvarea”, a spus Robert Holden, managerul de intervenție în caz de cutremur al OMS.
În Siria, eforturile de ajutorare au fost complicate de anii de conflict care au distrus infrastructura țării. Punctul de trecere Bab al-Hawa dintre Turcia și Siria a fost închis după cutremur, pentru că drumurile au fost grav avariate.
Un oficial de rang înalt al ONU a declarat că drumul ar putea fi accesibil în curând, iar ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a confirmat că țara lucrează pentru a deschide alte două puncte de frontieră pentru a ajuta la trecerea ajutoarelor.
UE a confirmat că va trimite un ajutor de 3,5 milioane de euro în Siria, în urma unei cereri de asistență din partea guvernului, dar a precizat că acesta trebuie să fie livrat atât în zonele controlate de guvern, cât și în cele aflate sub controlul rebelilor.
Foto: EPA