Relațiile dintre Turcia și Uniunea Europeană s-au deteriorat în ultima perioadă, președintele turc fiind în mod special critic la adresa Germaniei și Olandei, pe care le-a acuzat de „practici naziste”. Declarațiile lui Erdogan a apărut ca urmare a refuzului acestor țări de a permite unor miniștri turci să participe pe teritoriul lor la mitinguri în favoarea referendumului din 16 aprilie din Turcia privind întărirea puterilor președintelui țării.
”Dacă Europa continuă în acest fel, niciun european din orice parte a lumii nu poate merge în siguranță pe stradă, Noi, Turcia, îi cerem Europei să respecte drepturile omului și democrația”, a spus șeful statului turc, într-o întâlnire cu jurnaliștii la Ankara, potrivit Agerpres.
Săptămâna trecută, președintele turc a acuzat-o pe Angela Merkel că îi susține pe teroriști și că îi ascunde în Germania. „Doamnă Merkel, de ce ascundeți teroriști în țara dumneavoastră? De ce nu acționați?”, a întrebat Erdogan, într-un interviu televizat. În replică, purtătorul de cuvânt al cancelariei germane a spus că afirmațiile președintelui turc sunt „aberante”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro