„Turcia nu are nicio pretenţie asupra teritoriilor şi suveranităţii unei alte ţări. Singurul obiectiv al operaţiunilor noastre transfrontaliere este de a ne apăra patria şi cetăţenii împotriva atacurilor teroriste”, a afirmat Erdogan într-un discurs ținut după reuniunea cabinetului său.

„Integritatea teritorială a Siriei trebuie în mod categoric să fie apărată. O Sirie în care toţi sirienii să trăiască în pace, fie că sunt arabi, turkmeni, sunniţi, aleviţi, alauiţi sau creştini, este cea mai mare dorinţă, vis şi obiectiv al Turciei”, a adăugat liderul de la Ankara.

Erdogan a anunţat de asemenea redeschiderea unui punct de frontieră pentru a permite întoarcerea refugiaţilor sirieni în ţara lor.

„Pentru a evita ambuteiajele şi a facilita circulaţia, deschidem postul de frontieră de la Yayladagi pentru treceri”, a afirmat el.

Numeroşi refugiaţi sirieni care trăiesc în Turcia s-au grăbit la posturile de frontieră din sudul ţării pentru a se întoarce în Siria, după anunţarea prăbuşirii regimului lui Bashar al-Assad. Postul de frontieră de la Yayladagi, închis din 2013, este situat în provincia Hatay (sud).

„Cred că vântul puternic al schimbării care suflă asupra Siriei va fi benefic pentru toţi sirienii, mai ales pentru refugiaţi. Pe măsură ce Siria va câştiga stabilitate, întoarcerile voluntare vor creşte de asemenea. Dorinţa sirienilor de a se întoarce în patria lor, după 13 ani, se va îndeplini”, a declarat Erdogan.

„4,5 milioane de sirieni au devenit oaspeţii noştri. Noi am acţionat ca protectori ai imigranţilor sirieni, numărul cărora a scăzut în ultimul timp la 2,9 milioane. Noi am făcut aceasta nu plângându-ne, ci respectând convingerile noastre şi buna noastră vecinătate”, a mai spus liderul turc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News