Întrevederea  va avea loc cu ocazia summitului G20 de la Hangzhou din China, care se va desfășura în perioada 4-5 septembrie.”Preşedintele Barack Obama vrea să discute despre recenta tentativă de lovitură de stat din Turcia, precum şi despre campania contra reţelei teroriste Stat Islamic, despre eforturile de stabilizare a Siriei şi despre criza refugiaţilor”, a declarat Ben Rhodes, consilier prezidenţial adjunct pentru Siguranţa Naţională.

Tot cu ocazia summitului G20, Barack Obama va avea o întrevedere oficială cu preşedintele Chinei, Xi Jinping, cu care va aborda relaţiile bilaterale.

Barack Obama va discuta şi cu preşedinele Rusiei, Vladimir Putin, la summitul G20, despre crizele din Siria şi Ucraina, dar nu este programată nicio întâlnire bilaterală, a precizat Ben Rhodes.

Anunțul vine la scrut timp după ce Statele Unite și- au exprimat îngrijorare, luni, în legătură cu operaţiunile terestre antikurde din Siria, cerând Ankarei să înceteze imediat aceste incursiuni militare „inacceptabile”.

„Vreau să fie foarte clar că noi considerăm aceste confruntări – în zone unde nu sunt combatanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic – inacceptabile şi o sursă de profundă preocupare”, a transmis prin Twitter Brett McGurk, un emisar special al coaliţiei internaţionale coordonate de Statele Unite.

Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu
Recomandări
Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu

„Le cerem tuturor părţilor beligerante să se retragă imediat”, a adăugat oficialul american.

Turcia a iniţiat pe 22 august operaţiuni terestre pe teritoriul Siriei, trimiţând tancuri şi militari pentru a ajuta forţe rebele siriene aliate să elibereze oraşul Jarablus, ocupat de reţeaua teroristă Stat Islamic, notează BBC.

Treptat, militarii turci au atacat şi poziţii ale Forţelor Democrate Siriene (FDS), o coaliţie care include miliţii kurde (YPG), susţinute de Washington.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI