„Netanyahu și-a scris deja numele în istorie ca fiind măcelarul Gazei. (…) Netanyahu pune în pericol securitatea tuturor evreilor din lume, susținând antisemitismul prin crimele pe care le-a comis în Gaza”, a afirmat liderul turc într-o declarație în fața membrilor din parlament ai partidului său cu rădăcini islamice, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP).

De la începutul războiului dintre Israel și Hamas, Erdogan a criticat de mai multe ori Israelul pentru felul în care a răspuns la atacul Hamas din 7 octombrie, lansând lovituri asupra Fâșiei Gaza, soldate cu mii de morți și distrugeri.

De asemenea, Erdogan a catalogat Israelul ca fiind un „stat terorist”, iar despre Hamas a afirmat că este „un grup de eliberare”.

În contextul războiului, Israelul și-a rechemat tot personalul diplomatic din Turcia și din alte state din regiune, în timp ce Ankara și-a retras emisarul de la Tel Aviv în semn de protest față de abordarea Israelului.

Între timp, mediatorii încearcă miercuri să prelungească din nou armistițiul dintre Israel și Hamas care a intrat în vigoare pe 24 noiembrie, inițial pentru patru zile, și a fost prelungit apoi cu încă două.

În ceea ce privește armistițiul, Erdogan îl acuză pe Netanyahu că a complicat eforturile de prelungire pentru că a continuat să discute despre distrugerea Hamas.

„Declarațiile făcute de administrația Netanyahu diminuează speranțele noastre ca pauza umanitară să fie transformată într-o încetare a focului de durată”, a mai spus președintele Turciei.

De la începutul armistițiului, au fost eliberați 60 de ostatici israelieni ținuți de Hamas în Fâșia Gaza, în schimbul a 180 de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News