Operaţia de la clinica din Bad Oeynhausen s-a dovedit mai complicată decât se anticipa, durând aproape 11 ore. Aşa cum ne-a povestit mama fetiţei, doctorul Săndică i-a reconstruit valva pulmonară, dar lichidul deja acumulat în plămâni nu s-a dat dus prea uşor.
Abia spre sfârşitul lunii aprilie, la aproape o lună şi jumătate de la operaţie, Erica a scăpat de acel lichid, iar inimioara pare a funcţiona bine şi revenirea acasă a devenit posibilă. Dar, conform chirurgului, în timp mai poate urma un număr încă neştiut de alte intervenţii, “oricum, cel puţin două, în cea mai bună dintre variante”.
Aşa că drumul până la însănătoşirea deplină va mai dura, fiind plin de primejdii, dar şi de alte cheltuieli materiale. Să-i rămânem aproape Ericăi în această luptă!
Trimite ACUM un sms la 8828 şi donează 2 euro! Banii se reţin o singură dată
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
FANATIK.RO
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt