Trecută printr-o operaţie de 11 ore, din cauza complicaţiilor găsite “la faţa locului” fetiţa din Alexandria, Teleorman, este acum cu câţiva paşi buni mai departe de pericol. Reconstrucţia valvei pulmonare şi a unei artere înseamnă însă întotdeauna şi o necunoscută pentru viitor. De aceea va fi nevoie de controale periodice, inclusiv în Germania, de respectarea unei medicaţii, dar şi a unei diete indicate de medic. E posibil să fie necesare şi alte intervenţii, pe măsură de organismul Ericăi va creşte, iar organele şi ţesuturile reconstruite vor trebui adaptate acestei creşteri fireşti. “Oricând, un ajutor cât de mic e vital pentru noi. Vom lupta până la capăt pentru sănătatea şi viaţa îngeraşului nostru!”, ne-a spus mămica Ericăi. Şi chiar dacă ea însăşi a adăugat că e conştientă că alţi copii poate că n-au avut bafta Ericăi de a putea fi operată în Germania, le vom rămâne aproape!

Urmărește-ne pe Google News