Evenimentul de la Medgidia includea un concert susținut de Erika Isac, Rareș și Bogdan de la Ploiești.
„În jurul prânzului, Erika Isac și Rareș au primit mesaje de amenințare cu moartea pe conturile de socializare. Cei doi au fost avertizați să nu urce pe scena de la Medgidia. Atât managerul, cât și artiștii au informat organizatorii și, pentru că au luat în serios aceste amenințări, au depus plângere la Poliția din Medgidia. În același timp, Primăria Municipiului Medgidia a sesizat instituțiile abilitate pentru a lua toate măsurile necesare pentru siguranța artiștilor prezenți la eveniment”, a transmis Primăria Municipiului Medgidia, într-un comunicat.
Poliția a deschis dosar penal
IPJ Constanța a transmis, într-un comunicat, că polițiștii din Medgidia au fost sesizați pe 1 iunie, în jurul orei 11.40, „de către un bărbat, de 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat de o persoană necunoscută, pe o rețea de socializare”.
„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Cercetările continuă în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei și luării măsurilor legale ce se impun”, au transmis reprezentanții IPJ.
Cine este Erika Isac
Erika Isac, condamnată de unii pentru limbajul obscen, dar apreciată de alții pentru curajul de a cânta despre violența și abuzurile împotriva femeilor, a devenit cunoscută în 2023, odată cu apariția la Urbanist Sessions, datorită piesei „Tap Tap”, prima care a deschis seria lansărilor cu mesaj dedicat femeilor.
Piesa „Macarena”, lansată în februarie și care vorbește despre violența și abuzurile împotriva femeilor, a împărțit ascultătorii în două tabere, primind atât reacții aproape violente, dar și mesaje de susținere.
După lansarea piesei, Erika Isac a declarat că a încercat să expună în versuri „realitatea abuzurilor și realitatea victimelor și mi-am dorit să se facă auzit un astfel de mesaj”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Richardxyz13 • 02.06.2024, 04:34
Medgidia, Isac, *** maca, sile bese, picior de porc, banu argint... :))))
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.