O sibiancă rămasă fără certificat de naștere a intrat pe site-ul primăriei, sibiu.ro, să vadă de ce acte are nevoie pentru eliberarea unei copii. A fost amuzată să vadă că pentru a primi o copie a certificatului de naștere, în cazul pierderii sau furtului, e nevoie de prezentarea certificatului în original. Potrivit publicației locale Turnul Sfatului, eroarea a fost, ulterior, remediată de angajații primăriei.
„Căutam informații pe sibiu.ro, site-ul primăriei, ca să văd ce documente sunt necesare pentru a se elibera o copie a certificatului de naștere, în cazul pierderii lui. Mare mi-a fost mirarea să văd că primăria, ca să-mi elibereze o copie a certificatului de naștere pierdut, îmi cere să-i aduc certificatul de naștere în original. Deci cum? Îl declar pierdut sau furat, dar trebuie să-l prezint în original?”, e explicat sibianca.
Reprezentanții administrației locale nu au comentat situația, însă au corectat greșeala.
Neoficial, vina aparține departamentului IT, care nu a fost destul de clar în exprimare atunci când a scris pe site informațiile legate de certificatul de naștere.
La scurt timp după sesizare, pe site-ul primăriei se specifică acum clar, vechiul certificat de naștere este necesar în original, doar în cazul în care acesta se află în stare de deteriorare.