Pare firavă, dar este extrem de puternică şi are un suflet enorm. Povestea ei de viaţă te cutremură. Te face să plângi, apoi să râzi, pentru ca într-un final să te gândeşti că toate probleme din viaţa ta, pe care le credeai de nerezolvat, sunt doar hopuri trecătoare.
Pe când avea doar 24 de ani, profesoara Elisabeta Stănciulescu a aflat cu stupoare că e posibil să aibă cancer la plămâni. Toate planurile i s-au năruit într-o secundă şi după mai bine de şase luni de chin, perioadă în care părul i-a albit, şi după o operaţie la plămâni, femeia a aflat că nu are cancer.
A două lovitură a primit-o pe la 40 de ani. Atunci a existat o suspiciune de cancer de col, iar vestea a fost cu atât mai grea cu cât, chiar în ziua în care i se dădea posibilul diagnostic a primit un telefon prin care era anunţată că mama ei s-a stins din viaţă, răpusă de cancer pancreatic.
«Pot înţelege prin ce trec oamenii»
Cu toate că soarta nu părea să-i surâdă, femeia a găsit puterea de a merge mai departe. Şi a fost cea mai înţeleaptă decizie, având în vedere că după operaţia de extirpare a uterului s-a dovedit că nici de data aceasta nu fusese cancer.
La 49 de ani, avea să mai treacă însă printr-un astfel de chin. În urma unei ecografii, sociologulului, devenit acum profesor universitar, i s-a spus că nodulii pe care îi are la sâni pot fi de natură canceroasă. A fost momentul când a decis să renunţe la cei peste 30 de ani de carieră din învăţământ.
După doi ani de tratamente şi investigaţii, a venit şi vestea cea bună. Era aproape vindecată şi, mai mult, medicii îi spuseseră că nici de această dată nu era cert că avusese cancer.
“Experienţele acestea m-au ajutat să pot înţelege prin ce trec oamenii când se lovesc de asemenea probleme. Atunci am realizat că sensul vieţii mele este de a-i ajuta pe alţii”, ne-a mărturisit Elisabeta Stănciulescu, care a dat catedra pe un post de psiholog la un centru de excelenţă în depistarea precoce a cancerului de sân.
Şi nu-i pare rău, pentru că, mărturiseşte, e fericită când îşi vede pacientele râzând în hohote la şedinţele gratuite de grup.

 
 

Urmărește-ne pe Google News