ComenteazăIonela Almăjan are ochi mari, mari şi negri, pe care îi pleacă de fiecare dată când se emoţionează. Şi se emoţionează des, dintr-o sensibilitate nativă, sporită de greutăţile prin care a trecut.
În ciuda lor, zâmbeşte des şi senin, gândindu-se că poate pune experienţele ei în slujba unor copii pe care problemele de sănătate i-ar putea face să se simtă la fel de pierduţi cum s-a simţit şi ea când se bătea cu boala.
Povestea tristeţilor Ionelei începe în 2012, când şi-a dat seama că dezvoltase un nodul la gât. A urmat o lună de investigaţii, în urma cărora doctorii au dat verdictul: suferea de boala Hodgkin, stadiul 2/3, cu scleroză nodulară. Şansele să învingă în această luptă erau totuşi încurajatoare.
“Am înţeles că acolo, în spital, e de fapt o şcoală prin care a trebuit să trec. M-a maturizat şi am avut şansa să cunosc oameni minunaţi”, spune Ionela, care a suferit un tratament agresiv, care a culminat cu un transplant de celule stem.
A început şcoala de asistenţi
Acum, vrea să le întoarcă şi celor din jur ce a primit. Din cauza faptului că a lipsit atât de la şcoală, Ionela nu a luat examenul de bacalaureat, dar este decisă să facă asta anul viitor. Între timp, s-a înscris la Şcoala sanitară postliceală I.Gh. Duca din Horezu şi e încântată.
“Am început şcoala şi îmi place foarte mult, deja am luat note bune şi vreau să învăţ şi să fiu cu adevărat o asistentă bună, plină de compasiune”, mărturiseşte tânăra.
E extrem de motivată şi de MagiCamp, tabăra pentru copii cu probleme oncologice, în care a mers în această vară. A fost momentul în care şi-a spus că trebuie să se întoarcă. Dar ca voluntar.
“Parcă atunci m-am născut, în mine creştea o bucurie ce îmi inunda fiinţa. Mă uitam la copilaşi şi la cum se jucau. Eu iubesc mult copiii. Doar la asta mă gândesc, la ce aş putea face eu ca să aduc un zâmbet unui copil bolnav ca şi mine, înţeleg ce înseamnă şi vreau să mă dedic acestei misiuni”, spune Ionela.