EROII ANONIMI AI ROMÂNIEI | Îşi riscă viaţa ca să salveze oameni

Maria Popescu, o bătrână de 84 de ani din comuna Vulcana Băi, a căzut într-o dimineaţă în mijlocul camerei. O durere îngrozitoare îi străpungea tot pieptul. Parcă nici mâinile nu o mai ascultau şi vârfurile degetelor o furnicau îngrijorător. Inima îi bătea haotic, iar din când în când nu o mai auzea, parcă se oprea şi, odată cu ea, parcă şi timpul stătea pe loc. Respira din ce în ce mai greu şi căuta cu privirea un loc unde să se întindă. Dar patul era parcă la sute de kilometri distanţă. A pus capul pe preşul din mijlocul camerei şi a încercat să tragă aer în piept. Inutil, aerul refuza să-i mai pătrundă în plămâni. S-a înecat şi a început să tuşească spasmodic. Dacă soţul ei ar mai fi trăit, el ar fi ştiut ce să-i facă. Dar aşa, e singură şi îi este foarte frică. Poate că i-a sosit clipa. Poate că trebuie să meargă Dincolo, lângă soţul ei care a iubit-o atât de mult. E bătrână, dar parcă ar mai avea câte ceva de făcut pe pământul ăsta. Şi nici copiilor nu vrea să le facă pocinogul acum. Ei sunt tineri şi frumoşi. Doamne, cât îi iubeşte. Se sufocă din ce în ce mai tare şi privirea i se înceţoşează. Încearcă să strige după ajutor. Dar cine s-o audă aici, în vârful muntelui? Şi chiar dacă ar auzi-o vreun vecin, tot ar fi inutil. Până ar ajunge Salvarea la ea, ar fi deja moartă. Ochii i se închid uşor şi durerea dispare treptat. De unde au apărut toate umbrele astea? Oare o fi murit? Cineva încearcă să o mişte uşor şi durerea i-a revenit. Trei oameni se agită în jurul ei, ca să o aşeze mai confortabil. Îi pun cu grijă o pernă sub cap şi încearcă să-i descleşteze degetele de pe bastonul pe care îl strânge cu putere. Un bărbat, o femeie şi un copil: Valentin, Elena şi Evelina Şetreanu. Prin ceaţa care-i acoperă privirea arată ca nişte îngeri îmbrăcaţi în tricouri albe cu o cruce roşie desenată pe piept. Poate că Dumnezeu i-a trimis să o salveze. Şi-au pus casa la dispoziţia bolnavilor Valentin o apasă uşor pe piept cu mişcări controlat regulate, în timp ce Elena îi umezeşte fruntea cu o cârpă. Copila, Evelina, îi duce la gură un pahar cu apă rece. Îi ard buzele şi apa îi face atât de bine. “Hai, mamaie, bea, încă nu ţi-a sosit ceasul. Nu te lăsăm noi să mori.” Uşor, uşor, începe să-şi revină şi poate distinge siluetele din jurul ei. Îi recunoşte. Pe Valentin îl ştie de când era un ţânc şi-i rupea crengile corcoduşilor. “Oare cum am să pot să vă mulţumesc vreodată?”, îi întreabă recunoscătoare bătrâna. Familia Şetreanu nu are nevoie de nici o răsplată. Sunt mereu pregătiţi să sară în ajutorul semenilor. Dispun de o putere mai rar întâlnită. Bunătatea. La prima vedere, ai spune că sunt nişte supereroi. Nişte personaje fictive care aleargă şi sar în ajutorul oamenilor. Ei bine, nu. Sunt nişte oameni obişnuiţi. Sunt voluntari ai Crucii Roşii. Ştiu însă că lumea are nevoie de ei. Că acolo, undeva, există persoane neajutorate cărora dacă nu li se întinde o mână de ajutor, riscă să nu mai apuce următoarea zi. Un diabetic nu reuşeşte să-şi facă doză zilnică de insulină. O femeie suferă pe un pat de lemn. Toţi au nevoie de sprijin şi toţi au ceva în comun. Locuiesc în zone îndepărtate, în locuri greu de ajuns, unde maşină Salvării pătrunde greu şi, de cele mai multe ori, prea târziu. Aşa a apărut ideea de voluntari ai Crucii Roşii. “În octombrie, anul trecut, m-am înscris în acest program împreună cu familia mea. Comuna Vulcana Băi este greu accesibilă pentru medici. Aşa că am ales să facem cursuri de prim ajutor ca să încercăm să-i salvăm noi. Este datoria noastră morală faţă de cei din comunitate să-i ajutăm. Mi-am pus şi casa la dispoziţia lor. Pot veni oricând aici pentru a primi îngrijire medicală. Dacă nu se pot deplasa, mergem noi la ei, indiferent dacă- i zi sau noapte”, ne-a mărturisit Valentin. În localitate, casele sunt împrăştiate care încotro, iar oamenii sunt bătrâni şi bolnavi. Dacă se întâmplă o nenorocire, ei sunt primii care dau o mână de ajutor până la sosirea ambulanţei. Fetiţa vrea să le calce pe urme Nu cer nici un ban pentru această muncă extraordinară. În schimb, satisfacţia salvării unei vieţi le dă puterea să-şi continue treaba. Nu se plâng niciodată, iar dorinţa de a ajuta, de a face bine, e moştenită şi de fata lor, Evelina. Aceasta, novice în activitate, merge alături de părinţii ei şi învaţă. Ştie că, într-o zi, cineva va avea nevoie de ajutorul ei. Şi ea va fi acolo! După ce salvează o viaţă, femeia îşi ia soţul şi copilul de mână şi pleacă fără să-i simtă nimeni. Au ceva de mers până acasă. Drumul e lung, dar inima le e plină de lumină. Vântul le suflă uşor peste obrajii îmbujoraţi şi ei simt atingerea naturii ca pe o mângâiere a lui Dumnezeu. În jurul lor, lumea îşi continuă viaţa obişnuită. Însă, undeva, într-o căsuţă veche, o bătrână trage adânc aer în piept şi ar vrea să-i cheme înapoi, doar să le mai mulţumească... de un milion de ori.