ComenteazăMaica Myriam a ştiut mereu că Dumnezeu i-a dat un har: acela de a alina suferinţa oamenilor. Vede zilnic multă suferinţă, căci nu e deloc uşor să lucrezi cu copii cu afecţiuni de la fracturi la cancer în fază terminală.
Dar îi iubeşte pe toţi, indiferent de religie, de etnie sau de boală. “Acest centru a fost deschis pentru copiii internaţi pe o perioadă medie sau lungă. A-i educa e o misiune importantă, pentru că ei sunt zdrobiţi de suferinţă şi au nevoie, pe lângă cunoştinţele acumulate, de un cuvânt bun şi de încurajare, pentru a înfrunta povara durerii”, îşi începe femeia povestea.
Misiunea centrului, la cârma căruia se află din 2008, este aceea de a-i ajuta pe copii să nu rupă contactul cu şcoala pe perioada internării. Câteva cadre didactice, active sau pensionate, le predau gratuit copiilor lecţii respectând programa şcolară.
Profesorii nu recunosc notele
Notele sunt transmise unităţilor de învăţământ unde copiii urmau cursurile, iar cadrele didactice le trec în catalog.
“Ni s-a întâmplat ca un profesor să nu vrea să treacă în catalog notele acordate de noi unui elev de-al său”, ne spune, cu amărăciune, sora Myriam. Motivul: acest tip de şcoli de lângă spital nu sunt clasificate ca fiind învăţământ public.
“Avem autorizaţie doar din partea Ministerului Muncii, nu şi de la Învăţământ. Există o metodologie adoptată la domiciliul copiilor bolnavi, dar nu cred că se face”.
De ani buni, sora Myriam întocmeşte dosare peste dosare, pe care le duce la Ministerul Educaţiei, la Guvern şi cere o lege sau, măcar, un paragraf de lege care să recunoască şi acest tip de şcoli de spital, unde copiii fac lecţii cu profesori, după programa şcolară. De fiecare dată s-a ales doar cu promisiuni…