Eroii anonimi ai României | Trei adolescente predau limba engleză copiilor săraci şi marginalizaţi de societate: «Nu câştigăm bani, dar bucuria lor valorează cât un tezaur»

Afară este primăvară şi oraşul începe să miroasă a bucurie şi a iubire adolescentină. Parcurile nu se mai “încruntă” când două zâmbete de liceeni îşi fac declaraţii la adăpostul aleilor înflorite. E perioada când în cataloage cresc absenţele şi inimile încep să bată mai tare. Pentru tineri, banca din parc devine mai importantă decât banca din faţa clasei. Sub bolţile de surâsuri îmbobocite, trei adolescente, Ştefania Burnaz (elevă la Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale), Mădălina Craiu (Şcoala Centrală) şi Adriana Onţică (Colegiul Naţional Octav Onicescu), refuză invitaţiile primăverii şi preferă să meargă la centre pentru copii defavorizaţi pentru a pune umărul la educaţia micuţilor a căror soartă a fost crudă. “Acum, mergem la centrul de zi «Sfânta Muceniţă Sofia». Noi suntem voluntari ai asociaţiei «Shakespeare School pentru Educaţie» şi îi invăţăm limba engleză pe copiii care provin din familii cu probleme sociale şi financiare. Nu câştigăm bani, dar bucuria de pe feţele lor valorează cât un tezaur”, ne-a spus Ştefania Burnaz. Micuţii învaţă mai bine ca la şcoală Fetele adună în jurul lor copilaşi avizi de cunoaştere şi disperaţi să scape de o viaţă grea pe care nu vor s-o accepte, dornici să înveţe limba engleză. Tinerele îi învaţă pe micuţi tainele cunoaşterii, înţelegând că norocul pe care l-au avut în viaţă nu le dă dreptul să sfideze soarta celor amărâţi. Satisfacţia tinerelor este înzecită. Nerăbdarea cu care cei mici le aşteaptă le conferă certitudinea că nu au refuzat degeaba o ieşire la un suc cu colegii pentru a veni alături de ei. O fetiţă cu faţă de îngeraş bagă în gură un rest de creion tocit. Se apleacă fericită asupra cărţii de engleză şi îi şopteşte colegei de lângă ea. “Poate dacă o să învăţ bine, ai mei n-o să mă mai aducă aici. Poate o să câştig bani pentru mâncare, iar mama o să fie fericită”. Când mergea la o şcoală obişnuită, sărea mereu peste micul dejun. Părinţii ei sunt foarte săraci şi nu au ce să pună pe masă, iar ea pleca nemâncată. Ajungea prima în clasă, pentru că-i plăcea să înveţe şi nu voia să piardă nici o secundă din lecţie, dar şi pentru că ai ei se ceartă în fiecare zi şi dorea să fugă cât mai departe. Acasă miroase greu, a alcool şi, uneori, a salam ieftin. La şcoală putea măcar să viseze. Ar fi vrut ca învăţătoarea să-i acorde aceeaşi atenţie ca şi copiilor frumos îmbrăcaţi, dar nimeni nu o băga în seamă. Colegii ei râdeau de ea că nu are bani de suc, îşi mâncau pachetul şi o priveau urât. Îi atrag prin jocuri interactive De când a ajuns la centrul “Sfânta Muceniţă Sofia”, nimeni nu face diferenţe, iar cele trei învăţătoare care vin special pentru ei sunt bine şi frumoase. Ele se bucură când o văd că ridică două degete în aer şi ştie răspunsurile. O laudă şi-i promit că o vor ajuta să ajungă cineva în viaţă. Cu ajutorul lor, a învăţat engleza mai bine decât colegii de la şcoală. Şi cel mai mult îi place că Ştefania Burnaz, Mădălina Craiu şi Adriana Onţică se joacă cu ea şi o strâng în braţe. Până acum, nimeni n-a răsfăţat-o aşa, nici măcar mama ei. “Modul nostru de a-i învăţa nu se desfăşoară în- tr-un mod tipic, ci printr- o metodă diferită, care constă în jocuri şi activităţi interactive, la care micuţii participă cu entuziasm”, ne-a mărturisit Mădălina Craiu. De multe ori, ascultându- le poveştile triste, cele trei adolescente îşi ţin lecţia cu ochii înecaţi în lacrimi… Afară miroase a flori de tei şi adolescenţii se distrează. Într- o casă spaţioasă, în faţa unui birou ce miroase a nou, un copil grăsuţ şi răzgâiat roade nervos un creion viu colorat. Împrăştiate pe toată suprafaţa mesei, unele peste altele, stau cărţi, pixuri, soldăţei şi maşinuţe. Alături de el, mama încruntată îi arată energic un caiet deschis, pe care stau mâzgălite câteva rânduri. “Hai, te rog, să facem temele. Uite, dacă le termini, îţi promit căţi dau ceva bun”. Micuţul strâmbă din nas şi aruncă creionul de perete. Se uită provocator la femeia din faţa lui şi se scălămbăie. “Ce mă fac eu cu tine, ce o să ajungi în viaţă?”, “Pleacă de aici…dispari!”, urlă cel mic cu faţa congestionată. Tot în acelaşi timp, în spatele clasei din centrul de zi, un copil necăjit ridică nerăbdător degeţelele. Ştefania îl indică cu mâna. “Nu aţi vrea să ieşim să ne plimbăm prin parc? Vă invităm la o plimbare”, spune cel mic. Voluntarele zâmbesc fericite. La terase, alţi tineri le privesc pe sub ochelarii de soare, sorbind plictisiţi din cutiile cu suc. Pentru Ştefania, Mădălina şi Adriana, bucuria primăverii stă în zâmbetele acestor copii. Se aşază cu toţii pe iarbă, în cerc, şi fetele le arată degetele de la mâini. “Haideţi să numărăm împreună: one, two, three…”.