Studenţi şi profesori printre voluntari
Voluntarii asociaţiei “Shakespeare School pentru Educaţie” sunt liceeni, studenţi sau tineri profesori care stăpânesc foarte bine limba engleză. După ce sunt instruiţi în cadrul unui training, ei formează echipe de doi sau trei membri şi merg în centre sociale pentru a preda. “Invităm cât mai mulţi oameni să se alăture proiectului «Engleză pentru viaţă», pentru a dărui din timpul, abilităţile şi cunoştinţele lor în schimbul recunoştinţei copiilor din centrele sociale”, ne-a spus Irina Ştefănescu, coordonatoarea proiectului.
fotografii: Gabriel Pătruţ
Haideţi să-i scoatem la rampă pe “Eroii anonimi ai României”! Trimiteţi la adresa subiecte@libertatea.ro informaţii despre oameni care merită să fie cunoscuţi
De ce campania «Eroii anonimi ai României»?
Pentru unii poate părea ipocrit din partea ziarului Libertatea să lanseze o astfel de campanie, dar ne asumăm posibilele comentarii sau zâmbete ironice. Ziarul, care a pus de cele mai multe ori pe prima pagină poze cu femei sexy, are, cred, datoria morală să găsească şi poveşti care să ne facă mândri, pe noi cei care scriem, că suntem jurnalişti, iar pe dumneavoastră, cititorii noştri, că trăiţi într-o ţară în care nu contează doar circul sau personajele hilare precum Bianca, Tonciu, Cruduţa, Sânzi sau tot felul de alte asistente cu “dotări” ample create cu ajutorul bisturiului. Acesta a fost motivul pentru care am decis ca o dată pe săptămână, în fiecare luni, să scriem despre oamenii care îşi dedică viaţa, munca şi eforturile pentru a oferi un trai mai bun semenilor lor.
Să scriem despre “Eroii anonimi ai României”, cei care ne fac să ne mândrim că trăim în această ţară. Nu putem promite că n-o să mai publicăm femei sexy pe prima pagină, dar vă asigurăm că vom fi mult mai selectivi.
Că orice tinerică ajutată de medicina estetică să aibă forme, dar nu şi fond (mai precis, ceva materie cenuşie în căpşorul ei) va mai fi subiect interesant pentru noi. Avem nevoie în acest demers de ajutorul dumneavoastră, care ne puteţi trimite la adresa subiecte@libertatea.ro informaţii despre oameni ce merită să fie cunoscuţi. De oameni al căror exemplu este demn de urmat.
Haideţi să construim împreună acest proiect! Să-i scoatem la rampă pe “Eroii anonimi ai României”, cei care merită respectul şi recunoştinţa noastră. l Daniel Gorgonaru