Singur, cu un rucsac în spate, o pungă de plastic și un pașaport învelit în hârtie. Așa și-a făcut băiatul apariția la granița Ucrainei cu Slovacia.

„A venit singur pentru că părinții lui au trebuit să rămână în Ucraina. Voluntarii l-au îngrijit, l-au dus într-un loc cald și i-au dat de mâncare și de băut”, a informat ministerul de interne slovac, sâmbătă, într-o postare pe pagina de Facebook.

Potrivit declarației, autoritățile de la graniță au luat legătura cu rudele băiatului sunând la numărul de telefon scirs pe mâna băiatului. Acesta are rude în Slovacia, care au venit să-l preia de la graniță.

„A cucerit pe toți cu zâmbetul, neînfricarea și determinarea lui demnă de un adevărat erou”, a mai transmis ministerul de interne slovac.

Potrivit ONU, circa 1,5 milioane de oameni au fugit din Ucraina de la începutul războiului, de pe 24 februarie, căutând refugiu în țări vecine. Cei mai mulți au trecut în Polonia, alții au plecat în Ungaria, Slovacia, Moldova și România.

În România, aproape 230.000 de ucraineni au intrat în țară de la începerea războiului.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Foto: Facebook Ministerstvo vnútra SR

 
 

Urmărește-ne pe Google News