Înaltul Reprezentant al UE a cerut încă o dată încetarea focului de-a lungul liniei albastre dintre nordul Israelului şi sudul Libanului unde acționează Hezbollah.

„Dacă aceasta nu este o situaţie de război, nu ştiu cum aţi putea să o numiţi”, a spus el, citând numărul tot mai mare de victime civile şi intensitatea loviturilor militare.

„Această situație este extrem de periculoasă și îngrijorătoare. Pot spune că suntem aproape de un război total”, a declarat luni Josep Borrell.

Acesta a precizat că eforturile de reducere a tensiunilor sunt în curs de desfășurare, dar cele mai mari temeri ale Europei cu privire la o extindere a conflictului devin realitate.

Civilii plătesc un „preț inacceptabil”

La fel ca în Fâşia Gaza, devastată de aproape un an de război între Israel şi Hamasul palestinian, Borrell a denunţat faptul că civilii „plătesc un preţ intolerabil, inacceptabil” și că sunt necesare să fie depuse toate eforturile diplomatice pentru a preveni un război total.

„Aici, la New York, este momentul să facem acest lucru. Toată lumea trebuie să își pună la dispoziție toate capacitățile pentru a opri această cale către război”, a spus el.

Linia albastră a Naţiunilor Unite separă din 2000 forţele armate libaneze de cele ale Israelului.

„Acum este momentul să facem ceva. Fiecare trebuie să facă tot ce poate pentru a opri acest lucru”, a spus el, recunoscând eşecul eforturilor diplomatice de până în prezent pentru a opri războiul din Fâşia Gaza. 

„Israelul are tot dreptul să se apere”

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Vedant Patel, a declarat că Israelul are „tot dreptul” să se apere și că SUA se concentrează pe dezescaladare.

„Desigur, modul în care face acest lucru contează”, a adăugat el.

Pe de altă parte, SUA solicită Israelului să continue relațiile bancare cu băncile palestiniene timp de cel puțin un an.

Secretarul adjunct al Trezoreriei SUA, Wally Adeyemo, a îndemnat Israelul să își prelungească relațiile bancare cu băncile palestiniene pentru cel puțin un an, pentru a evita o criză economică în Cisiordania, avertizând că este în joc propria securitate a Israelului.

Adeyemo a transmis mesajul în cadrul unei întâlniri cu guvernatorul Bank of Israel, Amir Yaron, luni, la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite și de întrevederea separată cu regele Abdullah al Iordaniei.

„El și-a exprimat îngrijorarea guvernului Statelor Unite cu privire la amenințările unor oficiali din cadrul guvernului israelian de a întrerupe relațiile bancare cu băncile palestiniene și a insistat ca acestea să fie prelungite cu cel puțin un an”, a anunțat Departamentul Trezoreriei într-o declarație privind întâlnirea lui Adeyemo cu Yaron.

Oficialii americani avertizează de luni întregi că amenințările ministrului israelian al finanțelor, Bezalel Smotrich, și ale altor oficiali israelieni de a întrerupe legătura dintre băncile palestiniene și băncile palestiniene ar putea destabiliza Autoritatea Palestiniană, ceea ce, la rândul său, ar putea afecta securitatea Israelului.

Franța a cerut o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU

Tot luni, Franța a solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre situația din Liban, după ce Israelul a lansat un atac transfrontalier masiv.

„Am solicitat organizarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate privind Libanul în această săptămână”, a declarat, luni, ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot în cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, făcând apel la toate părțile ca să se „evite o conflagrație regională care ar fi devastatoare pentru toată lumea, în special pentru civili”.

Israelul a declanșat luni, 23 septembrie, cel mai extins val de atacuri aeriene împotriva unor ținte Hezbollah, ucigând cel puțin 100 de oameni și avertizând cetățenii să plece din zonele în care a spus că gruparea depozitează arme, relatează agenția de presă Reuters și ziarul francez Le Monde, citat de News.ro. Armata Israelului a anunțat că a lovit, începând de luni dimineață, „peste 300 de instalaţii Hezbollah” în sudul Libanului.

FOTO: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News