Peste 20 de pagini web fac reclamă unui produs naturist numit „Toxic Off”, care pretinde că te scapă de viermii intestinali și de negii și condiloamele produse de infecția cu virusul HPV. 

Site-urile respective folosesc poze de stock, inventează profile de medici și interviuri cu aceștia, fură identitatea unor medici reali, construiesc testimoniale false. Sunt pagini create ca să promoveze acele produse, prin intermediul unor rețele de marketing afiliat. 

Publicitate înșelătoare

Produsul Toxic Off a fost înregistrat pe 4 octombrie anul trecut la Institutul de Bioresurse Alimentare (IBA), instituția care verifică și avizează suplimentele pe bază de plante, a precizat IBA pentru Libertatea. 

Deținătorul notificării, aceasta este denumirea înregistrării, este un offshore din Malta, Mulberry Corp Limited. Este controlat de un cetățean rus, Anton Kuzmin, care locuiește în Moscova. 

Deținerea notificării înseamnă că Toxic Off se poate comercializa în mod legal în România ca supliment pe bază de plante. Site-urile care îl promovează au însă mențiuni care țin de sănătate: produsul te-ar vindeca de paraziți intestinali, negi și condiloame produse de virusul HPV. 

Suplimentele alimentare nu pot fi însă vândute cu astfel de mențiuni. „Ele nu previn, nu tratează, nu combat afecțiuni. Rolul lor este nutrițional și fiziologic”. Nu ai voie să folosești în promovarea lor cuvinte ca „vindecă” sau „tratează”. Dacă faci asta, este vorba de publicitate înșelătoare și nu este legal, explică experții de la Institutul de Bioresurse Alimentare (IBA). 

„Aceste produse sunt promovate cu toate mențiunile de sănătate absolut interzise la suplimente alimentare, dar nu e cine să îi controleze”, spune Tatiana Onisei, șefă a Serviciului Național pentru Plante Medicinale din cadrul Institutului de Bioresurse Alimentare (IBA). „De multe ori constatăm că este tentativă de înșelăciune, dar nu avem cum să sancționăm”, adaugă cercetătoarea. 

Firma malteză care a înregistrat produsul Toxic Off mai are un produs notificat pe piața din România, „Rhino Gold”. Conform uneia dintre paginile care promovează produsul, „crema Rhino Gold îți mărește penisul în mod natural”.

Profile false de medici, cu poze de stock

Unul dintre site-urile care recomandă produsul Toxic Off include mărturia unui „doctor” specialist în parazitologie. 

  • „După ce am introdus Toxic OFF în practica mea, vindecarea a devenit mai rapidă, mai eficientă și mai simplă. Pacienții mei, care au suferit mulți ani din cauza paraziților și au reușit în cele din urmă să se vindece, rămân recunoscători și sănătoși”, ne spune Cătălin Jugaru, doctor în științe medicale, specialist parazitologie.

Doar că, în realitate, e un profil fals de medic. Poza folosită e una de stock, iar pe un site rusesc care vinde produse naturiste, dr. Cătălin Jugaru, specialistul în parazitologie, devine dr. Andrey Kudriasov, care e reumatolog. Recomandă, de data asta, o cremă pentru pacienții cu artrită avansată. 

Medic român fake recomandă Toxic Off pe un site de știri egiptean

Într-o altă reclamă la Toxic Off, care a apărut pe Al Shourouk, un site de știri din Egipt, produsul miraculos pentru lupta împotriva viermilor intestinali este recomandat de un „medic român”: dr. Ruben Abiona, cu o diplomă de la Harvard și o experiență de 13 ani în domeniu. 

Și acesta este însă un profil fals de medic, fotografia fiind una de stock.

Medicul Victoria Aramă este anunțat și reacționează

Paginile acestea web fură și identitatea unor medici reali. Un alt site fantomă, care vinde un produs de detoxifiere numit Detoxin, dar care are în URL o trimitere la același Toxic Off, publică un interviu cu „Dr. Victoria Aram”, „șef al Departamentului de Cercetare al Institutului de parazitologie medicală și Medicină Tropicală”, incluzând și o fotografie cu medicul respectiv.

La o verificare a fotografiei respective pe motoarele de căutare, aflăm că fotografia aparține Victoriei Aramă, un medic român real, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București, care nu este însă șef la acest institut, pentru că el nu există. 

Contactată de Libertatea, dr. Victoria Aramă a spus că nu a dat vreodată un astfel de interviu și nici nu ar promova produse care nu sunt testate. 

„Oamenii să nu creadă site-urile respective și să înțeleagă ca sunt păcăliți”, a adăugat dr. Victoria Aramă.

Produsul Toxic Off este recomandat și pe pagina lui „Aurelian Perjovschi”, un alt profil fals de medic, ce folosește fotografia unui medic real din Rusia, demascat de Libertatea anul trecut. 

Testimoniale false cu poze furate de la oameni reali

Majoritatea site-urilor ce recomandă Toxic Off includ și mărturii ale oamenilor care ar fi folosit produsul. Și aceste testimoniale sunt false, fiind furate fotografiile unor oameni reali. 

De exemplu, e furată o fotografie a lui Grégoire Vigroux, un om de afaceri francez care locuiește în România, fiind folosită pentru mai multe produse, nu doar la produsul Toxic Off. O dată îl cheamă Vasile, o dată Gheorghe, o dată Ion. 

Una dintre aceste pagini web folosește chiar de două ori fotografia lui, atribuindu-i nume diferite. 

5 cutii de Toxic Off pentru „curățarea” completă

Pe site-ul unde poți comanda produsul, o cutie costă 159 de lei, „redusă de la 318 lei”. Cititorii sunt avertizați că pe piață există produse contrafăcute, din cauza popularității Toxic Off, însă produsul original se poate găsi doar pe acest site. 

Produsul e recomandat de Alex Roman, medic specialist parazitolog. La o verificare a fotografiei „medicului”, vedem că e o fotografie generică de stock, luată de pe internet. 

Cum sunt diagnosticată prin telefon

Plasez o comandă pe site-ul care vinde Toxic Off. În mai puțin de cinci minute, mă sună o femeie care se prezintă Ioana Maria și îmi face o scurtă „anamneză”. 

– Câți ani aveți?
– De când timp prezentați această problemă? (paraziți intestinali)
– Alte simptome precum crăparea unghiilor, balonare aveți?
– Alergii?
– Puteți dormi în ultima vreme, o stare de oboseală?

La final, îmi recomandă cinci cutii de Toxic Off, care mă vor ajuta cu „curățarea” completă, fără să perturbe digestia. Doar pentru trei trebuie să plătesc, două sunt cadou. În farmacii produsele Toxic Off nu se găsesc, nici nu are sens să le caut, mai spune ea. Producătorul le vinde direct prin ei, ca să rămână prețul mic și ca să „prevină contrafacerea”. Produsul e natural, nu are contraindicații, dar trebuie luat fără întreruperi, în fiecare zi. 

Agenția Națională: „Produsul Toxic Off nu este autorizat ca medicament în România”

Ea nu e cadru medical, recunoaște femeia, dar vinde produsul de mai mult de trei ani. Întrebată mai multe despre originea produsului, Ioana Maria spune, cu reticențe și printre picături, că este produs în Rusia de firma Hendels Garden, testat în „vestitele” laboratoare GMP din Germania și „atestat” de Ministerul Sănătății din România. 

Pe unul dintre site-urile care fac reclamă produsului se spune că acesta este creat de un producător numit „Genius Rainbow” Ltd.

Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, vă informăm că produsul Toxic Off nu este autorizat ca medicament în România.

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, în răspunsul către Libertatea:

Produsul poate fi comercializat însă în mod legal ca supliment alimentar. Toxic Off a fost notificat la Institutul de Bioresurse Alimentare (IBA) pe 4 octombrie 2021 de către Mulberry Corp. Limited, o firmă din Malta deținută de către un cetățean rus, Anton Kuzmin, care locuiește în Moscova. 

În 2019, Carmen Brumă, soția lui Mircea Badea, a dat firma aceasta în judecată pentru că i-ar fi furat imaginea și ar fi folosit-o pentru produse de slăbit, însă instanța i-a respins cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale.

Mai multe vedete din România s-au plâns că le sunt furate pozele pentru promovarea unor produse de slăbit cu reclame mincinoase.  

Libertatea și Recorder au arătat cum funcționează escrocheria uriașă a unora dintre suplimentele alimentare

Suplimentele alimentare legitime, care respectă regulile comunicării, sunt numeroase.  Dar și celelalte sunt foarte multe. Suplimentele au ajuns principalul client de publicitate al televiziunilor, depășind cu mult publicitatea la orice alte produse, de la bunurile de consum, la electrocasnice, bănci sau mașini.

În ianuarie 2019, echipa Libertatea a investigat publicitatea mincinoasă a suplimentelor alimentare, inclusiv cea din propriul ziar. 

Într-o investigație complexă din 2021, Recorder a arătat cum funcționează escrocheria uriașă a suplimentelor alimentare, o acțiune coordonată din Rusia și Ucraina, care învârte zeci de milioane de euro păcălind mai ales oameni de vârsta a treia, care ajung să renunțe la medicamentele lor. 

Rețeaua vinde produse pentru toate tipurile de boli, schimbându-le numele constant. Când apar articole care le demască sau nu mai sunt populare, inventează alte produse. Clonează sute de pagini web, în diverse limbi și pentru diferite țări. 

Produsele sunt vândute prin intermediul unor rețele de marketing afiliat. „Te înscrii într-o astfel de rețea și primești pozele și textele cu care trebuie să creezi site-urile de prezentare menite să păcălească potențialii clienți, toate după același șablon: experți inventați, mărturii de pacienți falși, referiri la celebrități care ar folosi produsul”, scria Recorder. 

Reclamele mincinoase sunt postate pe site-uri de știri, care își monetizează traficul acceptându-le, iar statul român asistă pasiv la escrocarea oamenilor.

La aproape un an și jumătate de la publicarea investigației, astfel de produse sunt vândute în continuare cu reclame mincinoase, fără probleme. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News