Acestea propun, înainte de toate, revelarea unui secret bine ascuns pentru a îmbogăți cititorii. Cele mai multe apar pe Facebook, dar mai nou sunt și pe YouTube sau Twitter.
Frecvent, reclamele sunt asociate cu diverse personalități și vedete, inclusiv Bill Gates, Jeff Bezos sau Elon Musk.
Site-uri clonate
De asemenea, reclamele mincinoase copiază elementele grafice ale unor site-uri cunoscute, precum Le Monde sau alte publicații.
Textele sunt scrise într-o franceză aproximativă, amestecând pe alocuri mai multe limbi. Acestea apar și în alte părți ale internetului, cel mai adesea în engleză. Au apărut și în România.
Lunile trecute, elementele grafice ale site-ului Libertatea au fost folosite pentru același gen de fraudă.
Cum funcționează escrocheria
Când dai clic pe linkurile în cauză, acestea duc la o serie de site-uri care par că tranzacționează Bitcoin, cea mai cunoscută monedă virtuală.
Site-urile promit beneficii investitorilor și prezintă diverse mărturii ale unor „clienți”.
Tot acolo se menționează că vizitatorii trebuie să își lase datele, astfel încât aceștia să fie contactați de un consilier.
După aceea, consilierul sună și își începe „munca”: aceea de a convinge persoana de la celălalt telefon să investească o sumă de bani.
Numai că sistemul respectiv nu există: piețele afișate – precum Bitcoin Revolution sau Bitcoin Code – nu au nicio existență legală și nu au date de contact.
Care sunt platformele de care trebuie să vă feriți
În fapt, cei care „tranzacționează” prin aceste așa-zis platforme pur și simplu își pierd banii și nu primesc la schimb nicio criptomonedă.
Potrivit Le Monde, principalele „burse” care păcălesc clienții sunt:
- Bitcoin Evolution
- Bitcoin Trader
- Bitcoin Revolution
- Bitcoin Era
- Bitcoin up
- Bitcoin Code
- Bitcoin System
- Immediate Edge
- Profit BTC
- Crypto Direct
- Crypto Engine
Cei care au făcut astfel de investiții și nu le mai pot retrage sunt sfătuiți să facă plângere.
* Acesta este un articol din seria Școala de bani, proiect editorial inițiat și susținut de BCR, cu un conținut jurnalistic independent, dedicat economiei moderne, educației financiare și temelor legate de importanța unei conversații echilibrate între actorii economici.