„La câteva minute după lansare, racheta s-a dezintegrat în mai multe bucăţi”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al ministerului Apărării din Coreea de Sud, Kim Min-Seok.

Coreea de Nord a recunoscut eşecul lansării rachetei sale şi al plasării pe orbită a unui satelit de observare a Pământului. „Republica Populară Democrată a Coreei (RPDC) a lansat satelitul său Kwangmyongsong-3 (…) vineri, la ora 7.38.55 (1.38, ora României). Satelitul de observare terestră nu a reuşit să intre în orbită”, a anunţat agenţia oficială de presă a nord coreenilor.

Phenianul a prezentat lansarea rachetei Unha-3 prevăzută ca pe un demers civil ce viza amplasarea unui satelit de observare pe orbită. Statele Unite şi aliaţii lor japonezi şi sud-coreeni, dar şi Rusia au denunţat această tentativă ca fiind un test cu rachetă balistică.
Citeşte şi: „Hillary Clinton ameninţă Coreea de Nord: Trebuie să renunţe la lansarea rachetei dacă vrea un viitor paşnic”
Sursă: Mediafax

 
 

Urmărește-ne pe Google News