Eșec la negocierile dintre SUA și Iran, de la Islamabad. JD Vance: „Este o veste mult mai proastă pentru Iran”

Comentează

Negocierile maraton desfășurate la Islamabad între Statele Unite și Iran s-au încheiat fără un consens privind oprirea definitivă a războiului din Orientul Mijlociu. Vicepreședintele JD Vance a părăsit deja capitala Pakistanului la bordul aeronavei Air Force 2.

„Cereri nerezonabile”, acuză Iranul

În replică, televiziunea de stat de la Teheran (Irib) a pus eșecul discuțiilor pe seama „cererilor nerezonabile” formulate de partea americană.

Pakistanul solicită Washingtonului și Teheranului să respecte în continuare armistițiul, chiar dacă negocierile de pace au eșuat. Apelul vine în contextul încetării focului de două săptămâni, pe care Islamabadul îl consideră esențial în ciuda lipsei unui acord final.

„Discutăm de 21 de ore şi am purtat o serie de discuţii substanţiale cu iranienii. Aceasta este vestea bună”, a spus Vance în cadrul unei conferinţe de presă la Islamabad, potrivit News.ro.

„Vestea proastă este că nu am ajuns la un acord”, a spus el. „Şi cred că aceasta este o veste proastă pentru Iran mult mai mult decât este o veste proastă pentru Statele Unite ale Americii. Aşadar, ne întoarcem în Statele Unite fără să fi ajuns la un acord.”

Iranul nu s-a angajat să renunţe la arma nucleară

JD Vance acuză Iranul că a refuzat un acord de pace, deși condițiile propuse de Washington au fost, în viziunea oficialului american, unele „destul de flexibile”.

„Am fost destul de concilianţi. Preşedintele ne-a spus: «Trebuie să veniţi aici cu bună-credinţă şi să depuneţi toate eforturile pentru a ajunge la un acord». Am făcut asta şi, din păcate, nu am reuşit să înregistrăm niciun progres”, a spus el.

Potrivit lui Vance, negocierile s-au blocat din cauza programului nuclear iranian, subiect asupra căruia oficialii de la Teheran nu au acceptat nicio concesie.

„Plecăm de aici cu o propunere foarte simplă, o modalitate de înţelegere care reprezintă oferta noastră finală şi cea mai bună”, a spus el. „Vom vedea dacă iranienii o vor accepta.”

JD Vance a declarat că Iranul nu s-a angajat să renunţe la arma nucleară, după ce negocierile de câteva ore dintre cele două ţări s-au încheiat fără un acord.

La telefon cu Trump

Întrebat de Nic Robertson de la CNN, la Islamabad, ce condiţii a respins Iranul, Vance a răspuns: „Adevărul este că trebuie să vedem un angajament ferm din partea lor că nu vor urmări să obţină o armă nucleară şi că nu vor căuta mijloacele care le-ar permite să obţină rapid o astfel de armă.”

Vicepreşedintele a continuat: „Întrebarea este: «Vedem un angajament fundamental din partea iranienilor de a nu dezvolta arme nucleare nu doar acum, nu doar peste doi ani, ci pe termen lung?» Încă nu am văzut acest lucru, dar sperăm că îl vom vedea.”

Vicepreşedintele JD Vance a declarat că a discutat „în mod constant” cu preşedintele Donald Trump pe parcursul discuţiilor trilaterale cu Iranul, desfăşurate în Pakistan.

„Evident, am ţinut legătura constant cu preşedintele. Nu ştiu de câte ori am vorbit cu el, poate de vreo şase ori, poate de vreo douăsprezece ori în ultimele 21 de ore”, a declarat Vance reporterilor la Islamabad.

JD Vance a subliniat că negocierile au fost coordonate cu liderii Apărării și ai Diplomației americane, menționând consultările cu Marco Rubio, Pete Hegseth, Scott Bessent și amiralul Brad Cooper (CENTCOM).

„Am fost în permanenţă în legătură cu echipa, deoarece negociam cu bună-credinţă”, a spus Vance.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să se evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește