• Interdicţii similare în vigoare au doar Ucraina, Lituania, Letonia și Bulgaria.
  • În alte state, proiectele au fost respinse, pentru că aduceau atingere libertăţii de exprimare.
  • Unele tentative au frizat ridicolul: Fidesz a propus în Ungaria un proiect care ar fi dus inclusiv la interzicerea mărcii Heineken, din cauza unei stele roşii de pe etichetă.
  • România a fost şi condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru că a refuzat înregistrarea unui partid comunist.

Printre simbolurile care vor trebui să dispară, dacă legea este adoptată, sunt secera şi ciocanul, steagurile RSR, uniformele, inclusiv cele de pionieri, sloganurile, dar şi formulele de salut.

Iniţiatorii proiectului legislativ spun că spaţiul public trebuie „curăţat” de propagarea unor astfel de idei, având în vedere trecutul tulbure pe care l-a avut România în anii grei ai comunismului. Este o povară cu care s-au confruntat toate statele Europei de Est, dar şi fostele state-satelit ale URSS.

Deşi tentative au existat de a interzice simbolurile comuniste în estul Europei, în puţine locuri s-a reuşit. A fost mult mai uşor de interzis propaganda fascistă. În cazul comunismului, însă, tribunalele au decis că măsura este nejustificată.

Secera, ciocanul şi libertatea de exprimare

Cehia, o ţară care a scăpat de comunism printr-o revoluţie paşnică, a decis să nu interzică propaganda comunistă. Vaclav Havel considera că forţele electorale îi vor împinge pe comunişti la marginea istoriei. În schimb, Partidul Comunist din Cehia este şi astăzi o forţă, deşi ţinută la marginea politicii.

Alte state au ales intervenţii în forţă. Estonia şi Polonia au introdus interdicţii, însă ele au fost respinse de tribunale sau de curţile constituţionale, care au spus că este îngrădită libertatea de exprimare.

Cazul Ungariei este edificator: după introducerea interdicţiei, un cetăţean acuzat de propagandă comunistă s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a câştigat. CEDO a spus că libera exprimare poate fi suprimată doar dacă există o nevoie socială „clară, urgentă şi specifică”, cum ar fi ca ţara să se afle sub ameninţarea unei reveniri la dictatură.

Guvernul lui Viktor Orban nu s-a lăsat şi a propus o nouă interdicţie. Legea era astfel formulată încât ar fi dus şi la interzicerea mărcii Heineken, care din anii 30 are pe etichetă o stea roşie în cinci colţuri. Proiectul nu a fost adoptat.

Condamnarea la CEDO

În 1996, Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) a încercat să se înscrie la alegerile parlamentare, însă tribunalul a respins înfiinţarea formaţiunii. Nouă ani mai târziu, CEDO a condamnat România pentru că a încălcat articolul 11 din Convenția Drepturilor Omului privind dreptul la libertatea de asociere.

Formaţiunea a fost dizolvată în 2013, dar acum există alte două formaţiuni de sorginte comunistă: Partidul Comuniştilor şi Partidul Comunist Român – Secolul XXI.

Ce este acum în legislație

România pedepseşte încă din 2002 organizaţiile şi simboluri fasciste, însă o lege similară privind comunismul nu a fost niciodată adoptată, în ciuda unor tentative.

Ordonanța de Urgență a Guvernului 31/2002 prevede interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

Cei care promovează, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenophobe pot primi pedepse cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Prin același act normativ sunt interzise ridicarea sau menținerea în locuri publice, cu excepția muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârșirea infracțiunilor de genocid contra umanității și de crime de război.

Ce pedepse propune USR

USR propune acum interzicerea tuturor simbolurilor comuniste, printre care drapele, embleme, insigne, uniforme, sloganuri şi formule de salut.

Inițiatorii proiectului vor pedepse cu închisoarea pentru:

  • iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unei organizaţii cu caracter comunist – de la 3 la 10 ani;
  • confecţionarea, vânzarea, răspândirea, deţinerea în vederea răspândirii de simboluri comuniste – de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi;
  • utilizarea în public a simbolurilor comuniste – de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi;
  • distribuirea sau punerea la dispoziţia pubicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale comuniste – de la un an la cinci ani;
  • promovarea, în public, de idei, concepţii sau doctrine comuniste – de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi;
  • negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a crimelor comunismului ori a efectelor acestui – de la 6 luni la 3 ani şi cu amendă;
  • promovarea doctrinei, prin intermediul unui sistem informatic – de la 6 luni la 5 ani.

Fotografie principală: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News