„Au fost niște subiecte accesibile, la nivel mediu. Pentru a lua măcar nota 6 elevii trebuiau să facă de la subiectul I toate cerințele. La subiectul II totul până la argumentare, acolo a fost puțin mai greu. De asemenea, puteau să scrie și la subiectul III la eseu, nu aveau cum să nu scrie câteva detalii și la Constituții”, a declarat Nicolae Negrea, profesor de Istorie la Colegiul Național „George Coșbuc” Motru pentru ziarul Libertatea.

El a explicat că subiectele din aceast an au fost studiate la clasă, pe parcursul primului semestru.

„Există o concordanță între subiectele date și ceea ce s-a predat fizic între profesor și elev. Modele de subiecte au cuprins materia respectivă și cred că elevii au avut timp suficient să se pregătească”, a continuat acesta.

La primul subiect elevii au avut un text despre alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și Unirea de la 1859, iar majoritatea cerințelor erau pe text.

Rezolvarea subiectelor la istorie

Subiectul I

1. Anglia.

2. „Deputații doreau de asemenea să abordeze fără întârziere și alte chestiuni presante. În Molodova, ei s-au avântatîntr-o dezbatere vie în legătură cu organizareapolitică și economic viitoare a țării”.

3. C.A. Rosetti, Dumitru Brătianu

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică
Recomandări
Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

4. Sursa:B

5. Cauză:„Alcătuiau unul și același popor,cu origine, limbă și religie , tradiții și cultură commune, că erau despărțiți doar prin granițe politice pe care nu ei le fixaseră”

Efect:„De aceea, conducătorii românilor au decis că primul pas trebuie făcut prin unirea celor două țări din afara arcului Carpaților.”

6. Aici elevii trebuiau să prezinte alte două fapte istorice care au contribuit la formarea statului român desfășurate în primele șase decenii ale secolului XIX: Mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu din 1821 și Constituția Cărvunarilor. De asemenea putaeu alege orice alt proiect politic din secolul XIX.

„Exercițiul 6 de la subiectul I a fost puțin mai dificil pentru că trebuiau să stabilească o legătură direct cu formarea statului român modern. Trebuiau să ia unirea din 1859 sau proiectul Act de Unire și Independență a lui Ion Câmpineanu,” a mai spus profesorul de Istorie.

7. O caracteristică a Constituției din 1866: Este prima Constituție internă românească. A fost elaborată după Constituția belgiană din 1831. Se instituia principiul separației puterilor în stat. (Oricare dintre aceste variante este corectă, elevii trebuiau să numească doar una)

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Subiectul II

  1. Iancu de Hunedoara
  2. Secolul XV
  3. Domnul Țării Românești: Vlad Țepeș. „În 1462 refuză să mai plătească tribute Imperiului Otoman”.
  4. „ În 1442, voievodul înfrânge încercarea turcilor de a intra în Transilvania și obține o mare victorie ascupra lor pe cursul superior al Ialomiței. Între noiembrie 1443 și ianuarie 144 întreprinde o lungă campaniecontra otomanilor în Peninsula Balcanică.”
  5. „Cea mai strălucită victorie obținută de Iancu de Hunedoara rămâne aceea de la Belgrad din 22 iulie 1456, victorie care, la trei ani după căderea Constantinopolului, va opri pentru 70 de ani înaintarea turcească spre centrul Europei.
  6. La acest subiect elevii trebuiau să facă o scurtă prezentare despre instituțiile central din spațiul românesc: Domnia (atribuții domnitor, modul în care era succesiunea la tron), Biserica și care era legătura cu domnia sau Armata.

Subiectul III

La subiectul trei elevii au avut de făcut un eseu despre drumul Constituțiilor din România. Trebuiau să prezinte câteva caracteristici ale Constituției democratice de la 1923.

De asemenea trebuiau să descrie contextul în care a fost adoptată Constituția autoritară de la 1938 (în timpul domniei lui Carol II-lea), după care vorbeau de Constituțiile adoptate în timpul regimului comunist din România. În încheiere elevii trebuiau să scrie și despre revenirea la democrație și anume Constituția din 1991.

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”
Recomandări
Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

Potrivit edu.ro, rezolvarea şi baremul pentru subiectele de azi pot fi găsite pe site începând cu ora 15.00. Elevii vor vedea atunci dacă au răspuns corespunzător cerinţelor.

Vezi subiectele la Istorie la BAC 2020.

Subiecte Istorie BAC 2020
Subiecte Istorie BAC 2020

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Observatornews.ro
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI