Strada Revoluției sau Pomilor, din „inima” Hunedoarei, a devenit un punct de atracție atât pentru locuitori, cât și pentru alții care vin special să o vadă și să se minuneze de frumusețea pe care o oferă în fiecare primăvară.

Ce o face atât de specială sunt cei peste 80 de piersici ornamentali plantați de o parte și de alta a drumului, la margine de trotuar. Sub coroana acestor copaci, cu multe flori mici roz, care domină locul, n-ai cum să nu te simți copleșit.

Localnicii o știu atât de bine încât pe oricine din oraș întrebi cum poți ajunge pe această străduță îngustă și colorată, desprinsă parcă dintr-un basm, cu siguranță te va îndruma. De altfel, strada nici nu e foarte greu de găsit. Trebuie doar să te lași purtat de explozia de roz pe care o oferă florile acestor copaci.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Când pomii încep să înflorească, peisajul e de tablou. Străduța atrage nu numai prin splendoare, ci prin parfumul îmbietor pe care florile piersicilor ornamentali îl emană în aer.

Localnicii se mândresc cu această stradă din orașul lor și chiar le-au cerut autorităților locale să o promoveze mult mai mult, dar și să restricționeze parcarea mașinilor în acea zonă pentru ca trecătorii să se poată bucura în voie de priveliștea încântătoare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News