Putini sunt emigrantii romani stabiliti atat in orasul german Munchen, cat si in imprejurimi, care sa nu fi trecut macar o data pragul cabinetului de avocatura situat in centrul acestui oras. Ana Maria Filimon (31 de ani), originara din Piatra Neamt, este o avocata care a cunoscut succesul dincolo de granitele tarii. Munceste si 7 zile pe saptamana, mai mult de 10 ore pe zi, pentru a apara drepturile romanilor stabiliti in aceasta parte a Germaniei.
La numai 20 de ani, desi era o studenta eminenta la Facultatea de Litere a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, a intrerupt studiile pentru a emigra in Germania. Dorinta de a urma o facultate in strainatate a avut-o inca din liceu, dar i-au trebuit cativa ani pana cand s-a hotarat sa faca acest pas.
‘Bunicul si mama au fost persoanele din familie care m-au incurajat de la bun inceput in dorinta mea de a urma studiile in strainatate. Am crescut cu germana ca limba materna, primii patru ani de scoala i-am facut in aceasta limba, bunicul meu fiind de origine sas din Reghin, langa Targu Mures, asa ca Germania, ca tara de destinatie, a fost de la sine inteleasa. M-am inscris in 1997 la Facultatea de Drept din Munchen, Ludwig Maximilian Universit?t, pe care am si absolvit-o cu brio, dupa care am fost avocat stagiar doi ani la Bruxelles si la Munchen. Primul contact insa cu o tara straina a fost greu si, cu toate ca stiam limba foarte bine, in primele trei luni cred ca am plans in fiecare zi. Insa, usor-usor m-am deprins cu noua mea viata. Ritmul alert din cadrul facultatii m-a facut sa trec peste momentele dificile mult mai repede, ne-a declarat avocata Ana Maria Filimon.
La inceput a lucrat intr-un cabinet de avocatura pentru a se putea intretine si nu trecea saptamana sa nu le scrie o scrisoare celor dragi de acasa. A parcurs toate etapele, a inceput cu munca de jos, iar in prezent a ajuns sa-si vada visul cu ochii: are propriul cabinet de avocatura. De clienti nu a dus lipsa niciodata, si asta mai ales datorita faptului ca in acest oras sunt foarte multi emigranti romani.
‘Romanii stabiliti aici ma contacteaza in special in litigii de natura civila, dar am si clienti cu probleme de ordin penal. Sunt multi cei care apeleaza, mai ales pentru a-i ajuta sa-si infiinteze firme. Romanii ma prefera pe mine, pentru ca sunt tanara si energica, dar si datorita faptului ca avem mentalitati apropiate si, desigur, pentru ca le vorbesc in limba materna. Primul meu caz a fost de natura civila, nimic spectaculos, reprezentam reclamanta pentru care am chemat in judecata medicul stomatolog al acesteia, care ii gresise doua implanturi. Desi aveam mari emotii, procesul s-a finalizat cu un succes pentru mine: am reusit sa recuperez, pe langa onorariul platit de clienta stomatologului, si suma de 5.500 euro, ca daune morale. Acest prim proces mi-a dat foarte mult avant si m-a facut sa am incredere in mine, ne-a mai spus avocata Filimon.
Cand vine vorba insa de Romania, persoana plina de viata din fata mea capata o alura usor nostalgica si nu se poate abtine sa nu ii scape un oftat. Dorul de casa, de familie si de prieteni o apasa cel mai greu. Si acum, dupa 10 ani de stat in strainatate, ii este foarte dor de meleagurile natale. ‘Nu a venit inca timpul, insa sunt sigura ca la un moment dat ma voi intoarce acasa. Imi lipseste sentimentul de a fi in Romania, aerul, pamantul, pietrele, totul. O plimbare prin Cheile Bicazului sau la Lacul Sf. Ana imi da mai multa putere decat orice altceva. Ma voi intoarce, ne mai spune in incheiere avocata romanilor din Munchen.
Ana Maria Filimon
Data nasterii: 17 septembrie 1977
Locul nasterii: Piatra Neamt
Starea civila: necasatorita
Data cand a parasit Romania: 1998
Ultima data in Romania: 2007
Domiciliul actual: Munchen