Sambata, ziua in care a implinit 22 de ani, Andra a fost sarbatorita altfel decat de obicei: a imbracat rochia de mireasa si a mers la altar impreuna cu alesul ei, Catalin Maruta, dupa care s-a distrat impreuna cu cei 800 de invitati la petrecerea ce a tinut pana a doua zi dimineata pe insula de la Tg. Jiu. ‘Este cel mai frumos cadou primit vreodata de ziua mea, ne-a marturisit proaspata doamna Maruta, cu ochii la verigheta primita de la sotul ei, Catalin.
In 2005, Catalin Maruta i-a daruit Andrei de ziua ei un tort. Anul urmator i-a dat peste 500 de kilograme de pepeni, iar anul acesta i-a oferit o verigheta si juraminte de credinta in fata altarului. Fericitul eveniment din viata celor doi a avut loc la Biserica ‘Sfintii Apostoli Petru si Pavel si a fost urmata de o petrecere pe insula din Targu Jiu la care au participat peste 800 de invitati.
Au petrecut intr-un cort de 1.000 de metri patrati
Logistica desfasurata a fost impresionanta: un autotren cu vesela si unul cu decoruri, aranjamente florale, un cort de peste 1.000 mp, de asemenea doua camioane cu scenotehnica, sunet si lumini, 100 de ospatari si o lista lunga de artisti. Amintim: Proconsul, Taraful de la Clejani, Provincialii, Gheorghe Gheorghiu, Adrian Enache, Angela Similea & Ovidiu Komorniyk.
Petrecerea a fost un veritabil spectacol pentru localnici, care au asistat in numar de peste 500, la intreaga ‘desfasurare de forte.
Printre invitati s-au numarat Silviu Prigoana cu Adriana Bahmuteanu si Honorius, Razvan Fodor, Cristina Spatar, Keo, Radu Groza, Mihai si Iulia Albu, Victor Ponta si Daciana Sarbu, mogulul Arpad Pazkany, finantatorul echipei de fotbal CFR Cluj, Mihai Leu, Karoly Borbely, Mihai Gainusa, Catalin Dezbracatu, Viorel Lis impreuna cu Oana, sotia lui.
Au avut tort cu sute de flori de martipan
Cat despre bunatatile de pe mese, meniul a fost conceput in principal pe linia extravagantelor gastronomice occidentale, combinate cu bucataria romaneasca. Invitatii s-au infruptat din turn de rosie si maioneza, caprese cu rocket pesto, triunghi Dobos cu sunca si cascaval, crochete de pui cu susan, parfait de pasare cu dulceata de ceapa rosie si strugure pe mar copt, galantina de fazan invelita in bacon cu mozaic de legume, rondele de somon la gratar cu sos de busuioc si broccoli, berbecut la protap, pulpa de vitel la protap etc. Tortul a fost ornat cu sute de flori din martipan si cu artificii.
Catalin si-a sarutat cu foc sotia dupa valsul miresei
Dupa 12 noaptea, mirii au taiat tortul impreuna cu nasii, Daniela si Cornel Cioleanu
Cei care au furat, dupa traditie, mireasa i-au cerut lui Maruta sa o rascumpere dansand break-dance si cantandu-i ‘La multi ani!
Lucian Mitrea, venit fara sotia sa, Andreea Banica, s-a distrat cu Cristina Rus
Viorica si Taraful de la Clejani le-au cantat invitatilor, dupa ‘proba berbecutului la protap
Mirii, incadrati de domnisoarele de onoare Miki (stanga) si Iulia Vantur, respectiv de cavalarii de onoare, Razvan Constantinescu (stanga) si Marius Moga
Maruta (centru), impreuna cu Matteo, Delia, Alex si prietena lui
Mirii incadrati de socrii mici, Alixandru si Viorica Mihai (stanga), si socrii mari, Constantin si Rusalina Maruta (dreapta)